Viceprimarul Florin Birta a avut luni, 14 mai, o întâlnire informativăîn sala mare a primăriei cu președinții celor 126 de asociații de proprietari care vor face parte din proiectul pilot pe care Primăria Oradea dorește să îl implementeze de la 1 iunie 2018, împreună cu RER Vest și Eco Bihor, proiect care este menit să scadă cantitățile de deșeuri depozitate la halda Eco Bihor.
Conform O.U nr. 196/2005 privind fondul de mediu, s-au stabilit niște ținte în ceea ce privește reducerea cantităților de deșeuri depozitate în municipiul Oradea, ținte care trebuie atinse anual, în caz contrar consecințele financiare fiind suportate de bugetul local și implicit de cetățenii municipiului.
Pentru acest an, s-a impus o reducere cu 35% a depozitării deșeurilor, iar neîndeplinirea acestei cerințe ar costa bugetul municipiului 500.000 lei.
„Începând cu anul 2019, trebuie să reducem deșeurile cu 45%. Acest procent este reprezentat de diferența dintre cantitatea de deșeuri care intră pe poarta Eco Bihor și cantitatea reciclabilă, această cantitate reciclabilă fiind procentul pe care reușim să îl deviem de la depozitare. În acest moment, în Oradea se colectează pe două fracții: umedă și uscată, însă prin programul pilot pe care îl vom demara de la 1 iunie, dorim includerea încă a unei fracții, fracția biodegradabilă. Acest deșeu biodegradabil nu numai că este foarte mult, dar este și foarte greu ca și tonaj. Astfel, deșeul acesta nu ar mai fi depozitat, ci ar fi transformat într-un compost considerat o soluție de reciclare și apoi valorificat. În acest fel, cu siguranță vom reduce ținta de depozitare impusă de normativele în vigoare”, a explicat viceprimarul Florin Birta rațiunea implementării acestui proiect pilot.
Durata de desfășurare a acestui program pilot va fi de 6 luni de zile, perioadă în care toate deșeurile care vor fi colectate de la asociațiile implicate în proiect vor fi cântărite. La final va fi premiată cea mai bună asociație de proprietari, respectiv cea care va reuși să colecteze cea mai mare cantitate de fracție biodegradabilă.
Practic, pentru depozitarea acestei fracții biodegradabile va mai fi introdus în incinta metalică un cotainer maro pentru: resturi alimentare crude/fierte/prăjite, carne, pește, oase, ouă, legume și fructe, pâine, biscuiți, zaț de cafea și pliculețe de ceai, prosoape și șervețele de hârtie folosite.
Programul pilot cuprinde 126 de asociații de proprietari din tot orașul, respectiv 12.000 de cetățeni și are un traseu stabilit de RER. Fiecare apartament din cele 126 de asociații va primi un recipient, în care va colecta separat fracția biodegradabilă.
RER Vest va suporta cheltuielile legate de achiziționare a pubelelor de 240 l și a containerelor de 1,1 mc, iar Primăria Oradea va achiziționa recipienții pentru apartamente și pungile de hârtie destinate acelor recipiente.
Începând de luni, 21 mai, urmează întâlnirile în cartiere cu asociațiile și cetățenii implicați în proiectul pilot. Aceștia urmează să primească recipientele și pungile de hârtie pentru fracția biodegradabilă.
LISTA ASOCIATII DE PROPRIETARI PROIECT PILOT BIODEGRADABILE.xlsx
descarcă
mai 15, 2018
La sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat campania de plantări de primăvară, în cadrul căreia Primăria Oradea a plantat primii 272 de arbori dintr-un total de...
mai 16, 2018
Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural se alătură celorlalte instituții muzeale din țară, organizând „Noaptea muzeelor" în data de 19 mai 2018, cu începere de...