Viceprimarul municipiului Oradea, Teofil Filimon, a participat la Conferința Internațională „Probleme economice – noi provocări” (EINCO 2025), organizată la Universitatea din Oradea, unde a susținut o intervenție despre parcursul de dezvoltare al orașului în ultimii 15 ani și despre modul în care Oradea a știut să transforme provocările economice în oportunități.
În discursul său, viceprimarul a evidențiat faptul că succesul Oradei se datorează unei administrații locale care a acționat cu viziune și consecvență, valorificând fiecare oportunitate oferită de finanțările europene. „Dezvoltarea Oradei a început cu investiții solide în infrastructură, care au pus bazele conectivității orașului – atât în interior, cât și cu exteriorul. Centurile ocolitoare, pasajele, legătura directă cu autostrada, modernizarea aeroportului și dezvoltarea terminalelor intermodale au creat premisele atragerii investitorilor și deschiderii orașului spre noi piețe”, a declarat Teofil Filimon.
Această bază infrastructurală a permis extinderea parcurilor industriale, care au devenit motoare ale economiei locale, atrăgând investiții consistente și generând mii de locuri de muncă. „Fără aceste condiții create pas cu pas, motorul economic al orașului nu s-ar fi putut pune în mișcare”, a subliniat viceprimarul.
Un alt pilon esențial în strategia de dezvoltare a fost educația. Primăria Oradea a investit constant în modernizarea școlilor, dotarea unităților de învățământ și colaborarea cu Universitatea din Oradea. Exemplele concrete includ construirea de cămine studențești și dezvoltarea Campusului de învățământ dual, realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și companii din parcurile industriale.
Viceprimarul a vorbit și despre valorificarea potențialului turistic al orașului, prin punerea în valoare a patrimoniului Art Nouveau, sprijinirea sectorului HoReCa și dezvoltarea infrastructurii de agrement. În paralel, administrația locală a investit în modernizarea unităților medicale, iar în prezent este în construcție un spital nou, care va fi finalizat până la jumătatea anului viitor.
„Toate aceste transformări au fost posibile datorită fondurilor europene. Fără acest sprijin, nu am fi reușit să aducem Oradea la nivelul la care se află astăzi. Am profitat de fiecare axă de finanțare disponibilă și am acționat cu profesionalism și rigoare”, a adăugat viceprimarul.
În finalul intervenției, Teofil Filimon a subliniat că, în ciuda provocărilor economice actuale, Oradea va continua să investească inteligent și responsabil, mizând pe seriozitate, parteneriate și adaptabilitate. El a transmis succes participanților la conferință și a reafirmat angajamentul administrației locale pentru susținerea proiectelor care contribuie la dezvoltarea durabilă a orașului.
Etichete:
mai 29, 2025
Primarul Florin Birta a depus astăzi, 29 mai, o coroană de flori la monumentele eroilor români și străini din Cimitirul Municipal „Rulikowski”, cu prilejul Zilei...
mai 30, 2025
Ziua de miercuri, 28 mai, a marcat încheierea ediției 2024–2025 a programului de meditații gratuite organizat de Direcția de Asistență Socială Oradea. Pentru a celebra...