Începând de vineri, 30 noiembrie 2018, se deschide circulația rutieră și pietonală (trotuarul dinspre Universitate) pe noul pod peste pârâul Peța, între Calea Armatei și strada Universității. Astăzi s-a turnat stratul final de asfalt pe pod, în cursul zilei de mâine se vor realiza marcajele, iar ultimele amenajări vor continua săptămâna viitoare. Tot începând de vineri, 30 noiembrie vor fi reluate și traseele OTL pe pod.
Noul pod are o lungime de 19,25 m și o deschidere de 18,59 m, lățimea carosabilului fiind proiectată la 2×3,50 m iar cea a trotuarelor la 2×2,40 m, care va include și câte o pistă de biciclete cu o lățime de 1 m.
Ordinul de începere la partea de construcție a noului pod în locul celui vechi, care a fost demolat, s-a dat în data de 17 septembrie. Demolarea vechiului pod a fost necesară întrucât nu mai prezenta siguranţă în desfăşurarea traficului, fiind construit în anul 1940.
Construcția podului este realizată de asocierea de firme SC Drumuri Bihor SA (lider) – SC Proexco SRL – SC Trameco SA – SC General Standard Antreprenor General SRL. Prețul contractului este de 1.045.317,14 lei, fără TVA, durata de execuţie fiind de 4 luni.
noiembrie 28, 2018
La începutul acestei săptămâni s-a semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Amenajare și pavare pe strada Aurel Lazăr, Oradea, în...
noiembrie 28, 2018
Lucrările la Podul Centenarului, noul pod construit peste Crișul Repede între strada Plevnei și strada Szigligeti Ede se află pe ultima sută de metri.Începând din...