Știri

ianuarie 24, 2019

Share:

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită în Piața Unirii

news-image

Primarul Ilie Bolojan, împreună cu viceprimarul Mircea Mălan și viceprimarul Florin Birta, au participat astăzi, 24 ianuarie 2019, la manifestările prilejuite de aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Manifestările au avut loc la statuia voievodului Mihai Viteazul din Piața Unirii. Evenimentul a început cu prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea imnului de stat al României.

În cadrul manifestărilor a avut loc o slujbă Te Deum oficiată de preoții militari și un recital al corului Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Vasile Coman”. Despre însemnătatea momentului a vorbit prefectul Ioan Mihaiu.

În continuare, istoricul Constantin Moșincat a trecut în revistă contextul istoric, semnificația momentului de la 24 ianuarie 1859, dar și meritele de necontestat ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza: „Cuza este cel care face reforma învățâmântului, reforma sistemului monetar, să nu uităm că leul e introdus în vremea lui Cuza. Tot el este cel care face reforma fiscală. În acest context, românii vor cunoaște sub domnia sa o perioadă de șapte ani în care au loc cele mai strălucite realizări și primele proiecte de modernizare a României.Unirea sub Cuza este izvorul nostru de dragoste de țară, este izvorul identității noastre naționale. Dacă nu ar fi fost această unire, noi toți nu ne-am mai fi remarcat ca o națiune, ci ca o populație rătăcită printre alte neamuri”.

A urmat apoi festivitatea depunerii de coroane și jerbe de flori, urmată de defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.

Primarul Ilie Bolojan împreună cu viceprimarul Mircea Mălan și viceprimarul Florin Birta au depus în numele Primăriei Oradea o coroană de flori la statuia voievodului Mihai Viteazul.

La mulţi ani România, la mulţi ani românilor de pretutindeni!

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut