A fost finalizat proiectul „Investiții în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul unităților sanitare publice – Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor”. Proiectul a avut o valoare totală de 7.014.353,34 lei, din care valoarea nerambursabilă a fost de 4.876.382,00 lei. Cererea de finanțare a fost depusă prin Programul Sănătate 2021–2027 de către Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, iar proiectul este implementat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Municipiul Oradea.
Proiectul a prevăzut achiziția a două sisteme de echipamente medicale: un sistem automat de transport și sortare a probelor clinice și un modul de dispersie a discurilor pentru antibiogramă automat. Procedurile de achiziție publică aferente acestor echipamente au fost derulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.

Cele două sisteme de echipamente medicale au următoarele caracteristici:
Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale și în creșterea calității serviciilor oferite pacienților Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Implementarea acestor echipamente avansate sprijină personalul medical, optimizează procesele de laborator și contribuie la furnizarea unor diagnostice mai rapide și mai precise, în beneficiul direct al sănătății comunității.
Etichete:
decembrie 09, 2025
Direcția de Asistență Socială Oradea, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), a organizat la finalul săptămânii trecute, la Incubatorul de Afaceri Oradea,...
decembrie 09, 2025
Ștrandul Ioșia din Oradea se închide începând de luni, 15 decembrie 2025, pentru o perioadă de aproximativ o lună și jumătate, urmând să se redeschidă...