Știri

news-image

28.05.2026

Oradea obține finanțare europeană suplimentară pentru mai multe proiecte de investiții

Oradea obține finanțare europeană suplimentară pentru mai multe proiecte de investiții ȘtiridezvoltareMunicipiul Oradea anunță suplimentarea finanțării nerambursabile pentru mai multe proiecte majore aflate în implementare, ca urmare a procesului de supracontractare derulat în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027. În ședința Consiliului Local de astăzi au fost aprobate modificările contractelor de finanțare și abrogarea unor hotărâri anterioare, în vederea actualizării valorilor proiectelor și a includerii suplimentărilor de finanțare obținute. Pentru trei dintre proiecte, aceste actualizări nu au necesitat aprobarea Consiliului Local, actele adiționale fiind deja semnate. Este vorba despre: În cazul proiectului „Coridor de mobilitate urbană Decebal – Vladimirescu și achiziția a 8 autobuze electrice”, finanțarea nerambursabilă a fost majorată de la 30.591.639,46 lei la 44.938.952,50 lei, rezultând o suplimentare de 14.347.313,04 lei. Pentru proiectul „Reabilitarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 54, Oradea”, finanțarea a crescut de la 838.647,60 lei la 13.855.833,38 lei, suplimentarea fiind de 13.017.185,78 lei. Proiectul „Școală nouă, str. Tompa Mihály” beneficiază de o finanțare nerambursabilă actualizată de 65.460.630,21 lei, întreaga sumă reprezentând suplimentare obținută în cadrul procesului de supracontractare. Pentru proiectele supuse aprobării Consiliului Local, au fost aprobate următoarele suplimentări de finanțare nerambursabilă: Pentru „Reabilitarea Colegiului Tehnic «Mihai Viteazul»”, finanțarea crește de la 45.881.583,00 lei la 55.296.615,64 lei, rezultând o suplimentare de 9.415.032,64 lei. Pentru „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul 1 – Zona II”, finanțarea este majorată de la 11.179.812,00 lei la 41.472.614,15 lei, suplimentarea fiind de 30.292.802,15 lei. Pentru „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul 1 – Zona III”, finanțarea crește de la 20.045.329,31 lei la 39.155.091,59 lei, rezultând o suplimentare de 19.109.762,28 lei. În total, valoarea suplimentărilor de finanțare nerambursabilă pentru aceste proiecte ajunge la 151.642.726,10 lei. „Aceste suplimentări de finanțare sunt importante pentru că ne permit să continuăm proiectele aflate deja în implementare fără presiune suplimentară asupra bugetului local. Este rezultatul unei pregătiri riguroase și al unei bune gestionări a proiectelor europene și confirmă faptul că Oradea rămâne competitivă în atragerea de fonduri pentru investiții cu impact direct în viața de zi cu zi – de la mobilitate, la educație și regenerare urbană”, a declarat primarul municipiului Oradea. Proiectele sunt finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și vizează domenii esențiale pentru dezvoltarea orașului: mobilitate urbană, infrastructură educațională și regenerare urbană.

news-image

28.05.2026

Modernizarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” a ajuns la 60%: Lucrările se finalizează în august

Modernizarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” a ajuns la 60%: Lucrările se finalizează în august Știridezvoltare Proiectul de modernizare a Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” avansează în ritm susținut, stadiul fizic al lucrărilor ajungând în prezent la 60%. Investiția derulată la imobilul de pe strada Eroul Marius Cosma (regim de înălțime P+2E) are ca termen de finalizare luna august a acestui an. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Șantierul a înregistrat progrese importante atât la exteriorul clădirii, cât și în interior: O nouă fază a șantierului va începe luna viitoare. Imediat după finalizarea cursurilor în luna iunie, muncitorii vor demara finisajele interioare. Această etapă include zugrăvelile și montarea pardoselii de tip tarkett în sălile de clasă și pe coridoare. Contractul de execuție este încredințat asocierii de firme COSTA V.O.C. Impex și S.C. Idea Palace S.R.L. Valoarea contractului de lucrări este de 9.144.283,39 lei (fără TVA). GALERIE FOTO:

news-image

28.05.2026

Află poveștile orașului! Mâine, 29 mai, încep tururile ghidate gratuite

Află poveștile orașului! Mâine, 29 mai, încep tururile ghidate gratuite Știridezvoltare Începând de vineri, 29 mai, Visit Oradea organizează, în fiecare weekend, tururi ghidate gratuite dedicate atât turiștilor, cât și orădenilor care doresc să descopere orașul și principalele sale atracții turistice alături de ghizi specializați. Prin această inițiativă, Visit Oradea își propune să ofere participanților o experiență autentică de explorare a patrimoniului arhitectural, istoric și cultural al orașului, punând în valoare atât cele mai cunoscute obiective turistice, cât și poveștile mai puțin știute care contribuie la farmecul Oradiei. După succesul ediției precedente, tururile nocturne revin și în acest sezon. Atmosfera spectaculoasă din Piața Unirii, completată de iluminatul arhitectural care evidențiază detaliile fațadelor Art Nouveau, transformă fiecare plimbare într-o experiență culturală și vizuală aparte. Tururile tematice se desfășoară în limba română, au o durată de aproximativ 2,5 – 3 ore și pornesc din Piața Unirii, de lângă statuia Regelui Ferdinand, unul dintre cele mai reprezentative puncte ale orașului. La cerere, pot fi organizate și tururi în limba engleză sau maghiară. Totodată, sunt invitați să participe și tinerii interesați de domeniul turismului, pentru a înțelege mai bine această profesie și pentru a descoperi detalii mai puțin cunoscute despre arhitectura și istoria clădirilor incluse în trasee. Tururile sunt realizate de ghizi de turism acreditați, cu experiență în organizarea de tururi outdoor și indoor. Orarul tururilor ghidate gratuite 29 mai 2026 – 20 septembrie 2026: Traseul include următoarele obiective: Piața Unirii, strada Vasile Alecsandri, Palatul Vulturul Negru, Sinagoga Sion (exterior), Podul Sfântul Ladislau, Casa Darvas-La Roche (exterior), Piața Ferdinand, Strada Republicii, Cetatea Oradea. Proiectul își propune să ofere o experiență cu valențe educative și sociale, adresată atât vizitatorilor din întreaga țară, cât și orădenilor interesați să descopere detalii relevante despre istoria, cultura și arhitectura orașului. Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Oradea și Visit Oradea.

news-image

26.05.2026

Restricții de circulație avizate de Comisia de Trafic: Ziua Copilului și lucrări în zona podurilor CFR

Restricții de circulație avizate de Comisia de Trafic: Ziua Copilului și lucrări în zona podurilor CFR Știridezvoltare Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit astăzi, 26 mai 2026, pentru analizarea și avizarea mai multor restricții temporare de trafic. Acestea sunt necesare desfășurării unor evenimente sau a unor lucrări de infrastructură în municipiul Oradea. În urma ședinței, au fost avizate următoarele restricții: Vezi harta:

news-image

22.05.2026

Au început lucrările la pasajele subterane de la Crișul și Gară, parte a Coridorului de mobilitate Magheru – Republicii

Au început lucrările la pasajele subterane de la Crișul și Gară, parte a Coridorului de mobilitate Magheru – Republicii Știridezvoltare Primăria Municipiului Oradea a organizat astăzi, 22 mai 2026, o conferință de presă cu ocazia începerii lucrărilor la cele două pasaje subterane din cadrul proiectului „Coridorul de mobilitate urbană Magheru – Republicii”, investiție strategică pentru fluidizarea traficului și modernizarea transportului public din municipiu. La conferință au participat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, precum și reprezentanții companiilor care execută lucrările: Cristina Pop, din partea Global Industrial, și Bogdan Petriș, reprezentant al companiei Selina. În cadrul declarațiilor susținute, primarul Florin Birta a subliniat faptul că proiectele privind modernizarea infrastructurii și realizarea pasajelor au fost începute încă din anul 2008, odată cu dezvoltarea unei strategii coerente de mobilitate urbană pentru municipiul Oradea. „Orașul Oradea a avut încă din 2008, de când domnul Ilie Bolojan a ajuns primar în municipiul nostru, o aplecare mult mai accentuată asupra infrastructurii și asupra mobilității urbane. Și atunci am început să lucrăm la proiecte care, practic, însemnau, odată cu implementarea lor, decongestionarea traficului în zonele aglomerate în oraș”, a declarat primarul Florin Birta. Edilul a precizat că scopul acestor investiții este reducerea timpului petrecut în trafic și creșterea calității vieții locuitorilor orașului. „Ne-am dorit de fiecare dată ca oamenii, în loc să stea în trafic, în aglomerație, să poată să stea mai mult ori cu familia acasă, ori să-și facă treaba mult mai bine la locul de muncă, fără să fie stresați de drumul de acasă până în zona de serviciu”, a mai spus Florin Birta. Lucrările la pasajul subteran din zona Magazinului Crișul vor fi executate de compania Global Industrial, iar pasajul din zona Gării Oradea va fi realizat de compania Selina. Cele două investiții presupun reabilitarea a aproximativ 2 kilometri de bulevard, dintre care aproape un kilometru va reprezenta infrastructură de pasaje și rampe de acces. Proiectul include, de asemenea: Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 30 de milioane de euro fără TVA, din care aproximativ 20 de milioane de euro reprezintă finanțare europeană. Termenul contractual de execuție este de 22 de luni, însă municipalitatea și constructorii și-au propus ca circulația auto și circulația tramvaielor să fie reluate până la începutul anului școlar 2027. „În discuțiile pe care le-am avut cu constructorii am stabilit că vom încerca să facem tot posibilul astfel încât în 15 luni de zile, asta însemnând începutul anului școlar din 2027, circulația auto și circulația tramvaielor să fie reluată în această zonă de bulevard”, a declarat primarul Florin Birta. Două etape majore de investiții Coridorul de mobilitate Magheru – Republicii este structurat în două etape importante: Cele două proiecte sunt finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Valoarea totală cumulată a investițiilor depășește 278 milioane de lei, dintre care peste 164 milioane de lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă. Prin aceste investiții, municipalitatea urmărește separarea fluxurilor de trafic: Etapa 1 – Pasajul subteran de la Magazinul Crișul Prima etapă a proiectului vizează zona dintre Pasajul Magheru și Magazinul Crișul. În această zonă va fi realizat un pasaj rutier subteran în intersecția dintre: Pasajul subteran va avea: Gabaritul vertical al pasajului va fi de minimum 4,5 metri. În cadrul proiectului: Linia dublă de tramvai modernizată va avea aproape 930 de metri lungime. Potrivit reprezentanților companiei Global Industrial, pasajul va presupune realizarea a aproximativ 850 de piloți forați și importante lucrări de relocare a rețelelor de utilități. Etapa 2 – Pasajul subteran din zona Gării Oradea A doua etapă continuă coridorul de mobilitate de la Magazinul Crișul până în zona Gării Oradea. Elementul central al acestei etape este pasajul rutier subteran din zona Gării, prin care traficul auto va circula prin subteran, iar transportul public va fi prioritizat la suprafață. Pasajul va avea o lungime totală de 566 metri: În fața Gării Oradea va fi amenajată o piațetă publică modernă, deasupra pasajului rutier subteran. Totodată, va fi realizat un nod intermodal care va conecta: În această etapă vor fi modernizate: Reprezentanții companiei Selina au precizat că execuția pasajului va necesita realizarea a aproximativ 1.450 de piloți secanți și relocarea unor rețele de utilități pe o lungime totală de aproape 7 kilometri. Totodată, în cadrul proiectului vor fi amenajate aproximativ: GALERIE FOTO:

news-image

22.05.2026

Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage

Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage Știridezvoltare Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) se alătură, și în acest an, manifestațiilor dedicate Nopții Europene a Muzeelor. În 23 mai, între orele 19:00-24:00, obiectivele administrate de Oradea Heritage vor putea fi vizitate gratuit, într-un program special care aduce împreună patrimoniul, muzica, arta și experiențele culturale dedicate publicului de toate vârstele. PROGRAMUL SERII HERITAGE IN BLOOM Casa Darvas-La Roche 19:00, grădina casei – „Colors of the Wind” – concertul Coralei Art Nouveau a Filarmonicii de Stat Oradea 20:30 – 24:00, pietonala Libertății – DJ set by candlelight cu Kaya V Wine bar, food trucks, cocktailuri semnătură Street Coffee Roasters De văzut:  Expoziția „În corpul casei – locuiri suprapuse de la Brâncuși la Ghenie”, o selecție din colecția privată a Marianei Florescu, în prezența colecționarei.  Sinagoga Neologă Sion  20:00 – „Colors of the Wind” – concertul Coralei Art Nouveau a Filarmonicii de Stat Oradea 21:00 & 22:00 – Tururi ghidate ale sinagogii De văzut: Expoziția permanentă „Mica enciclopedie iudaică” Muzeul Istoriei Evreilor 19:00, 20:30 – Moment muzical susținut de studenții și profesorii Departamentului de Muzică – Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea 22:00 – Tur ghidat al obiectivului De văzut:  Expoziția permanentă a muzeului Templul Francmasoneriei Wine bar în grădină Tururi ghidate din 30 în 30 de minute 20:00 – Cvartetul Michael Haydn – în grădina muzeului 21:00 – Alex Slăvescu & Band – în grădina muzeului Pasajul Bazar – intrare din str. Madách Program: 19:00 – 24:00 Vinyl Shop & music vibes cu Rogvaiv NOCA Program: 19:00 – 24:00 (Ultima intrare: 23:30) 20:00, 21:00 – Tururi ghidate ale expoziției De văzut: Expoziția „Râsete care plâng, lacrimi care râd” În cadrul serii va avea loc și traseul special Oradea Running Culture – Heritage in Bloom, care va porni de la pietonala Libertății (în spatele Casei Darvas-La Roche) și va trece pe la fiecare obiectiv Oradea Heritage. Intrarea în obiective, respectiv participarea la fiecare eveniment este liberă. Ultima intrare se face la ora 23:30. Atenție! Turnul Primăriei este închis pentru lucrări de renovare și nu va putea fi vizitat.

news-image

19.05.2026

Restricții de circulație și rute ocolitoare pentru lucrările la pasajele de la Gara Centrală și Magazinul Crișul

Restricții de circulație și rute ocolitoare pentru lucrările la pasajele de la Gara Centrală și Magazinul Crișul Știridezvoltare Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii că, începând cu data de 22 mai 2026, vor începe lucrările de execuție la cele două mari investiții de infrastructură rutieră: pasajul subteran de la Gara Centrală și pasajul de la Magazinul Crișul. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, vor fi instituite mai multe restricții de circulație și modificări temporare ale traficului rutier, etapizat, între orele 09:00 și 12:00, după cum urmează: 1. Închiderea circulației pe strada Republicii – zona Magazinul Crișul Circulația rutieră va fi închisă complet pe strada Republicii, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Parcul Petőfi și intersecția cu străzile George Enescu – General Gheorghe Magheru. Totodată: Pe strada Franz Schubert, tronson cuprins între strada Gheorghe Dima și strada Tribunalului se vor desființa locurile de parcare în scopul asigurării circulației în ambele sensuri pe acest sector. Locurile de parcare vor fi desființate și pe strada G.Enescu, tronson cuprins intre strada Magheru si Parcul Traian, iar in Parcul Traian vor fi, de asemenea, desființate locurile de parcare din fata Consiliului Judetean Bihor. Rute ocolitoare recomandate Pentru evitarea zonei afectate, conducătorii auto sunt încurajați să utilizeze: 2. Închiderea circulației pe strada Republicii – zona Gara Centrală Circulația va fi închisă complet și pe strada Republicii, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la intersecția străzilor Berzei și bulevardul Ștefan cel Mare, până în fața Spitalului CFR. În această zonă: Accesul va fi permis în principal riveranilor; Pe strada Republicii, la intersecția cu strada Parcul Petofi Șandor, se va închide circulația rutieră fiind asigurat doar accesul în condiții de șantier spre/dinspre proprietățile publice sau private pe acest sector de drum. Din străzilePescărușului, Nicolae Titulescu și Bucegi va fi obligatorie virarea la stânga către intersecția cu strada Petőfi Sándor. Rute ocolitoare recomandate Pentru traversarea zonei, șoferii sunt rugați să utilizeze: Pentru fluidizarea traficului în perioada lucrărilor, la intersecția dintre: Parcul Petőfi – strada Muzeului – bulevardul Dacia și Piața Ion Creangă va fi amenajat un sens giratoriu provizoriu. Acesta va asigura redistribuirea fluxurilor de trafic și conectivitatea rutelor ocolitoare stabilite pe perioada execuției lucrărilor. Primăria Municipiului Oradea recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în teren și să utilizeze rutele alternative pentru evitarea zonelor afectate de lucrări. De asemenea, Primăria Municipiului Oradea îi roagă pe pietoni să respecte noile indicatoare și restricțiile temporare instituite în zonele afectate de lucrări. Circulația pietonală va fi dirijată pe trasee provizorii semnalizate corespunzător, iar accesul în zonele de șantier va fi restricționat pentru siguranța participanților la trafic. Pietonii sunt rugați să utilizeze exclusiv culoarele pietonale amenajate și să respecte indicațiile personalului aflat în teren, evitând traversarea prin zonele aflate în lucru. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și cooperare. Notăm faptul ca restricțiile de circulație se vor adapta pe măsura evoluției lucrărilor și a eventualelor situații de trafic ce vor apărea pe parcurs.

news-image

19.05.2026

DAS Oradea: grupuri de sprijin gratuite pentru persoanele cu dependențe

DAS Oradea: grupuri de sprijin gratuite pentru persoanele cu dependențe Știridezvoltare S-a încheiat cu succes prima sesiune din cadrul programului gratuit de sprijin pentru persoanele cu dependențe demarat de Direcția de Asistență Socială Oradea (DAS Oradea), în parteneriat cu Asociația Psihologilor pentru Comunitate și Facultatea de Științe Socio-Umane (Departamentul de Psihologie) din cadrul Universității din Oradea. Lansat în toamna anului 2025 la Centrul Multifuncțional de pe str. Ialomiței nr. 3, proiectul a fost gândit ca un spațiu sigur, confidențial și empatic pentru personae care se confruntă cu diverse tipuri de dependențe, care au beneficiat de ședințe de terapie gratuite, săptămânal, în cadrul acestui program. Inițiat de prof. univ. dr. Alina Decsei-Radu și consilierul local Ioan Tirla, programul a oferit participanților instrumentele necesare pentru a face pași importanți spre o viață mai sănătoasă.  „Le mulțumesc doamnei Alina Decsei-Radu și domnului consilier local, Ioan Tirla, care au venit înspre noi cu această propunere de parteneriat, oferind astfel un real sprijin celor care se confruntă cu diverse adicții. Din discuțiile purtate cu beneficiarii înscriși în acest program, aceștia ne-au mărturisit că au aflat de sesiunile noastre prin intermediul presei, iar terapia de care au beneficiat i-a ajutat să depășească situația critică în care se aflau. Noi, la Direcția de Asistență Socială Oradea, vedem zi de zi persoane care se confruntă cu o serie de încercări ale vieții, iar faptul că aceștia conștientizează situația în care se află și cer sprijin este un pas semnificativ în depășirea ei. Transmit, în același timp, cele mai calde felicitări și mulțumiri echipei de psihologi voluntari; implicarea, dăruirea și profesionalismul lor au transformat acest program într-o resursă importantă pentru cei care au nevoie de acest sprijin!” a subliniat Anca Grama, directorul executiv al DAS Oradea. Atenția pe comunitate și profesionalism a fost completată de implicarea profundă a echipei de terapeuți: „Dorința noastră cea mai mare a fost să oferim din cunoștințele și expertiza noastră academică înapoi comunității, acolo unde este cea mai mare nevoie de intervenție timpurie și sprijin. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără implicarea extraordinară a celor 27 de psihologi voluntari. Le mulțumesc pentru dedicare, pentru profesionalismul și pentru expertiza valoroasă cu care au venit în întâmpinarea acestui proiect. Pe această cale, doresc să mulțumesc echipei de la DAS Oradea pentru deschidere, încredere și pentru această colaborare excelentă, care a transformat o viziune într-un sprijin instituțional concret!” a menționat prof. univ. dr. Alina Decsei-Radu. Astăzi, după luni de muncă silențioasă și profundă, prima sesiune a programului de suport dedicat persoanelor aflate în proces de recuperare din comportamente adictive s-a încheiat. Deși vindecarea și liniștea interioară nu pot fi complet cuantificate, parcursul din ultimele luni se reflectă în date concrete care demonstrează seriozitatea, efortul și continuitatea acestei intervenții: Pe parcursul celor 18 săptămâni, s-a lucrat pe dependențe de substanțe și medicamente, dar și pe adicții comportamentale sau alimentare. Pentru că nevoia de sprijin rămâne o prioritate vitală pentru orașul nostru, DAS Oradea și partenerii săi confirmă că acest program gratuit va fi reluat în toamna acestui an. Detaliile privind noul calendar de înscrieri și organizarea viitoarelor grupuri de suport vor fi comunicate public în perioada următoare. Schimbările importante se construiesc împreună, zi de zi, în comunitate.

news-image

19.05.2026

Două cadre medicale de la Spitalul Județean, premiate la Gala Dr. Mózes Carol

Două cadre medicale de la Spitalul Județean, premiate la Gala Dr. Mózes Carol Știridezvoltare Sâmbătă, 16 mai 2026, sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Municipiului Oradea a găzduit cea de-a XIV-a ediție a Premiilor „Dr. Mózes Carol“. Acest eveniment de elită celebrează excelența în asistența medicală, recompensând profesionalismul desăvârșit, dedicarea neobosită și empatia profundă arătate de asistenți pe parcursul întregii lor cariere în slujba pacienților. Evenimentul s-a desfășurat în prezența ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, inițiatorul acestei distincții lansate în urmă cu mai bine de un deceniu. Premiul a fost instituit în anul 2011 pentru a marca, în apropierea Zilei Internaționale a Asistentului Medical, activitatea și dedicarea celor care se află în prima linie a relației cu pacientul. Premiul poartă numele doctorului Mózes Carol, fondatorul Școlii Tehnice Sanitare din Oradea și autorul manualului de referință pentru pregătirea asistenților medicali – “Tehnica îngrijirii bolnavului”. Ediția din acest an a avut o semnificație aparte pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, două dintre premiile acordate în cadrul galei revenind unor cadre medicale ale unității sanitare: domnul Rob Florin, director de îngrijiri și asistent medical principal, respectiv doamna Szilasi Terez Eniko, asistent medical principal. În cadrul evenimentului s-a vorbit despre moștenirea lăsată de Dr. Mózes, construită pe parcursul a 55 de ani de activitate și descrisă drept practica care a stat la baza definiirii nursingului modern. Au fost acordate patru premii, după cum urmează: În discursul dedicat domnului Rob Florin, doamna Prof. Univ. Dr. Lucia Daina – Director Medical al SCJUBH,  a evidențiat parcursul profesional remarcabil al acestuia și contribuția adusă sistemului medical bihorean. Dl.  Rob Florin a lucrat timp de 21 de ani în cadrul Secției ATI, iar din anul 2015 ocupă funcția de Director de îngrijiri, fiind constant implicat în dezvoltarea resurselor umane și în evoluția spitalului. Acesta a subliniat că asistenții medicali reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională dintr-o instituție sanitară și a dedicat distincția celor peste 1.500 de colegi asistenți medicali din cadrul SCJUBH. Despre doamna As. Szilasi Terez Eniko, Dr. Felicia Manole a spus că întruchipează „delicatețea și dăruirea” în profesia medicală. Laureata activează de peste 20 de ani în cadrul cabinetului ORL și a mulțumit colegilor, conducerii spitalului și familiei pentru susținere. Aceasta a dedicat premiul pacienților care i-au influențat parcursul profesional și care îi reamintesc zilnic cât de important este să îți practici profesia cu empatie și dedicare. În ceea ce o privește pe doamna As. Cornelia Cuc, Managerul Spitalul Orășenesc Ștei, Dr. Sorin Luigi Vesa a evidențiat atât calitățile profesionale, cât și cele morale ale acesteia. Asistenta medicală activează de 42 de ani în cadrul Cabinetului de Radiologie și Imagistică Medicală din Ștei. Dr. Marcela Coltău, Manager al Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” Șimleul Silvaniei, a rostit laudatio pentru domnul As. Lapohos-Hideg Andrei. În mesajul transmis în cadrul evenimentului, domnul Cseke Attila a subliniat faptul că, deși în sistemul sanitar se investește constant în dotări și în reabilitarea spitalelor, resursa umană rămâne esențială. Ministrul a vorbit despre importanța oamenilor care lucrează în sistemul medical și care sunt zilnic alături de bolnavi, evidențiind rolul fundamental al asistenților medicali în îngrijirea sănătății comunităților noastre. Conducerea SCJU Bihor transmite sincere felicitări celor patru asistenți medicali premiați în cadrul evenimentului, pentru dedicarea și profesionalismul cu care își desfășoară activitatea zi de zi și pentru empatia și sensibilitatea de care dau dovadă față de pacienți.

news-image

18.05.2026

Lucrările de eficiență energetică de la corpurile Școlii Gimnaziale Dimitrie Cantemir au depășit 60%

Lucrările de eficiență energetică de la corpurile Școlii Gimnaziale Dimitrie Cantemir au depășit 60% Știridezvoltare Primăria Oradea continuă investițiile în infrastructura educațională prin lucrări de creștere a eficienței energetice la cele două corpuri ale Școlii Gimnaziale Dimitrie Cantemir, proiectele vizând modernizarea clădirilor, reducerea consumului energetic și îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și cadrele didactice. La corpul de pe pe str. Dimitrie Cantemir nr. 32, stadiul fizic al investiției a ajuns la 67,43%, iar la corpul situat pe  str. Sextil Pușcariu nr. 2A, stadiul fizic al lucrărilor este de 62%. Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir – str. Dimitrie Cantemir nr. 32 La corpul situat pe str. Dimitrie Cantemir nr. 32 se desfășoară lucrări de reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice a unei clădiri cu suprafața construită desfășurată de 1.585 mp. Lucrările sunt executate de SC SandorLukacs Construct SRL, în baza unui contract de lucrări în valoare de 4.496.022,81 lei fără TVA, iar stadiul fizic actual al investiției este de 67,43%. Intervențiile vizează atât exteriorul, cât și interiorul clădirii. Sunt realizate lucrări de anvelopare, izolarea termică a pereților exteriori cu termosistem ETICS și vată minerală bazaltică de 20 cm, înlocuirea ferestrelor cu tâmplării eficiente energetic și geam termoizolant triplu, montarea pompelor de căldură și a panourilor fotovoltaice, precum și realizarea unui sistem de încălzire prin pardoseală radiantă. De asemenea, sistemul de iluminat este modernizat prin utilizarea corpurilor LED și a senzorilor de mișcare în spațiile comune. La interior sunt realizate finisaje moderne cu tapet PVC, placări ceramice și pardoseli din covor PVC (Tarkett), iar la scări, platforme și rampe sunt prevăzute placări cu granit. Acoperișul tip șarpantă a fost reabilitat prin refolosirea parțială a țiglelor și intervenții locale la șarpantă, iar jgheaburile și burlanele au fost înlocuite integral. Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir – str. Sextil Pușcariu nr. 2A Valoarea contractului de lucrări pentru investiția „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale Dimitrie Cantemir, str. Sextil Pușcariu nr. 2A, Oradea” este de 4.849.040,87 lei fără TVA. Lucrările sunt realizate de S.C. SANDORLUKACS CONSTRUCT S.R.L. Lucrările vizează reabilitarea energetică a corpului C1 al școlii, clădire cu regim de înălțime P + 1E și suprafață desfășurată totală de 1.690 mp, edificată în anul 1950. Intervențiile urmăresc reducerea consumului energetic prin utilizarea unor soluții moderne și eficiente. În cadrul proiectului sunt realizate: Totodată, clădirea va beneficia de încălzire și răcire prin pardoseală radiantă, iluminat modern cu corpuri LED și senzori de prezență, precum și de un sistem de ventilație cu recuperare de căldură. Proiectul mai include reabilitarea acoperișului și a trotuarelor de protecție, precum și modernizarea sistemelor de supraveghere video și efracție. Prin aceste investiții finanțate prin PNRR, administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii școlare și crearea unor spații educaționale eficiente energetic, sustenabile și adaptate standardelor actuale.

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut