Știri

news-image

27.07.2026

Se toarnă primul strat de asfalt pe strada Augustin Maior

Se toarnă primul strat de asfalt pe strada Augustin Maior Știritransport public A început turnarea primului strat de asfalt pe strada Augustin Maior din zona Parcului Industrial I. Strada, care face legătura între Drumul Expres 16 și strada Ion Mihalache, era până acum o stradă din pietriș, nefiind modernizată. După lucrările la terasamente și asternerea primului strat de balast aferent structurii rutiere, strada, în lungime de 514 metri liniari, este acum în curs de asfaltare. Modernizarea străzii Augustin Maior vizează reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale, amenajarea zonelor verzi, modernizarea iluminatului public și îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale. Proiectul a fost realizat de SC Edildrum Construct SRL, iar lucrările sunt executate de SC Porr Construct SRL. Valoarea investiției este de 1.851.544,34 lei, fără TVA. Carosabilul are o lățime de 7 metri, suprafața totală a acestuia fiind de 3.830 mp. Totodată, vor fi amenajate trotuare cu o suprafață de 1.168 mp și zone verzi care vor însuma  aproape 3000 mp. În cadrul proiectului vor fi montați 14 stâlpi metalici pentru iluminatul public, cu înălțimea de 8 metri, dotați cu corpuri de iluminat LED compatibile cu sistemul de telegestiune al municipiului Oradea. De asemenea, lucrările includ realizarea racordurilor gurilor de scurgere la rețeaua existentă de canalizare pluvială, astfel încât apele meteorice să fie colectate și evacuate eficient de pe suprafața carosabilă. Prin această investiție, Primăria Oradea continuă procesul de modernizare a infrastructurii urbane și de creștere a confortului și siguranței pentru locuitorii orașului. GALERIE FOTO:

news-image

03.07.2026

Curse de noapte la Waves Festival

Curse de noapte la Waves Festival Știritransport public Programul curselor de autobuz, pe linia 512, va fi prelungit până la ora 5:00, ȋn perioada 3 – 5 iulie (vineri, sâmbătă şi duminică) 2026, pentru “Waves Festival”, care va avea loc în incinta Ştrandului cu Valuri din Băile 1 Mai. De asemenea, ȋntre Băile Felix şi Băile 1 Mai se vor efectua curse în fiecare din zilele în care se desfăşoară festivalul, ȋntre orele 17:00 şi 05:00, la un interval de succedare de 30 de minute. Biletele de călătorie se vor achiziţiona de la şofer, la urcarea în autobuz.

news-image

01.07.2026

Tramvaiul Art Nouveau, realizat de elevii Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, a ieșit astăzi pe traseu și va putea fi văzut circulând în Oradea

Tramvaiul Art Nouveau, realizat de elevii Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, a ieșit astăzi pe traseu și va putea fi văzut circulând în Oradea Știritransport public Un proiect creativ cu impact vizual, dedicat revitalizării urbane și implicării tinerilor în viața comunității, a prins contur în Oradea: tramvaiul „Art Nouveau”, realizat în cadrul unui parteneriat între OTL și Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, a ieșit astăzi, 1 iulie, din depoul OTL și a parcurs traseul Depou – Piața Unirii – Depou. Tramvaiul va circula și în perioada următoare pe mai multe linii din municipiu, putând fi văzut în trafic de către orădeni și turiști. Intervenția artistică constă în aplicarea pe caroseria unui vagon Tatra KT4Dm a unui design specific stilului Art Nouveau, cu elemente decorative inspirate din natură. Conceptul vizual a fost realizat de elevii Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, iar implementarea proiectului a fost realizată cu sprijinul OTL, care a pus la dispoziție vagonul și spațiul de lucru din depou. „Am vrut să facem ceva care să îi reprezinte pe toți orădenii. Dacă spuneți cuvântul Oradea, primul lucru care vă vine în minte, probabil, pe lângă curățenie și felul în care suntem noi, este stilul Art Nouveau. În țara noastră nu există un alt oraș care să fie renumit la un asemenea nivel pentru acest patrimoniu, de aceea ne-am gândit să ilustrăm acest aspect pe un tramvai Tatra și să îl punem în valoare. Prin acest proiect am dorit să aducem stilul Art Nouveau mai aproape de oameni și să evidențiem una dintre cele mai importante identități ale orașului”, a declarat Crăciun-Pelle Cedrin, inițiatorul proiectului. La pictarea tramvaiului, în cadrul proiectului, au contribuit:Crăciun-Pelle Cedrin, Pobirci Leticia, Baciu Anda, Bordaș Cristian, Țodan Alex, Greta Ema, Vîșca Patric, Ana Maria Ștefan, Bahrim David, Morariu Tania, Sabina Mincu, Bortoș Alexia, Beteg Iasmina și Sărac Maria. Designul a fost transpus pe tramvai în urma unui proces care a presupus numeroase ore de muncă și atenție la detalii. În cadrul proiectului au fost utilizați 25 l de vopsea, iar intervențiile artistice au fost realizate în halele depoului OTL. Inițiativa a urmărit revitalizarea unui vagon mai vechi din flota de transport public, promovarea transportului ecologic și încurajarea implicării tinerilor în proiecte creative cu impact asupra spațiului urban. Proiectul a fost realizat cu sprijinul mai multor parteneri din mediul privat, care au contribuit cu materiale și suport tehnic. GALERIA FOTO:

news-image

26.06.2026

Ca urmare a temperaturilor caniculare, au fost demarate acțiuni de stropire a străzilor din oraș

Ca urmare a temperaturilor caniculare, au fost demarate acțiuni de stropire a străzilor din oraș Știritransport public Primăria Oradea anunță că, începând de azi, în baza contractului cu operatorul serviciului public de salubrizare, S.C. RER S.A., se derulează derulate acțiuni de stropire a străzilor din oraș pe toată perioada caracterizată de temperaturi caniculare. Pentru realizarea acțiunilor de stropire vor fi folosite utilaje speciale. Aceste utilaje vor fi operate de echipele S.C. RER S.A., care vor asigura o acoperire eficientă și constantă. Aceste acțiuni vor avea loc în primele ore ale zilei, respectiv în intervalul 7:00 – 13:00 fiind menite să reducă disconfortul termic și să îmbunătățească calitatea aerului, cu un accent special pe arterele principale, printre care se numără: Aleea Ștrandului Andrei Șaguna Apateului Armatei Române Aurel Lazăr Avram Iancu B-dul Dacia B-dul Decebal Călărașilor Calea Aradului Calea Clujului Calea Clujului Coridor de mobilitate urbană Piața Emanuil Gojdu Corneliu Coposu Dimitrie Cantemir Dragoș Vodă General Magheru General Traian Moșoiu Gheorghe Doja Henrik Ibsen Horea Independenței Iosif Vulcan Lăpușului Libertății Louis Pasteur Mareșal Ion Averescu Matei Basarab Menumorut Meșteșugarilor Mihai Eminescu Mihai Viteazul Muntele Găina Muzeului Nufărul Olimpiadei Parc & Piața 1 Decembrie Parcul Petofi Sandor Parcul Traian Piața Creangă Piața Regele Ferdinand I Piața Unirii Principatele Unite Războieni Roman Ciorogariu Seleușului Ștefan cel Mare Ștefan Zweig Sucevei Transilvaniei Tudor Vladimirescu Vasile Alecsandri Vlădeasa

news-image

23.06.2026

Modificări la traseul liniei 32 de autobuz

Modificări la traseul liniei 32 de autobuz Știritransport public OTL informează utilizatorii liniei 32 de autobuz că, ȋncepând de miercuri, 24 iunie 2026, traseul şi graficul de circulaţie ale liniei 32 se modifică după cum urmează: – spre EBP 11 (Purem): …. Pod Averescu – George Enescu 28 – Parcul Traian 10 …Traseul este neschimbat, ȋnsă se modifică ora plecării primei curse din Gara de Est ( autobuzul va pleca la ora 5:00) – spre Gara de Est: … Palatul Baroc – Roman Ciorogariu 18 – George Enescu 27 – Poliţia Rutieră … Autobuzul va avea ora de sosire la EBP 11 (Purem) la ora 5:51.

news-image

19.06.2026

Programul autobuzului turistic ȋn 20 şi 21 iunie 2026

Programul autobuzului turistic ȋn 20 şi 21 iunie 2026 Știritransport public O.T.L. vă invită la plimbări de agrement cu autobuzul turistic, care va efectua curse cu plecare din Piaţa Unirii, sâmbătă, 20 şi duminică, 21 iunie 2026, începând cu ora 12:00, la interval de o oră, până la ora 20:00 (ultima cursă) pe traseul: Piaţa Unirii – Grădina Zoologică – Muzeul Ţării Crişurilor – Templul Francmasoneriei – Sinagoga Ortodoxă – Parcul 1 Decembrie – Colegiul Emanuil Gojdu – Parcul I.C.Brătianu – Aquapark Nymphaea – Drumul Expres – Podul Teodor Neş – str. Berzei – Şirul Canonicilor – P-ţa Ion Creangă – Palatul Poştei – Palatul Justiţiei – Casa Darvas – Piaţa Regele Ferdinand – Primăria Oradea – Piaţa Unirii. Preţul biletelor este de 15 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii. Acestea se pot achiziţiona, ȋn numerar, de la şofer, dar şi prin SMS la numărul 7429 (folosind literele CTA pentru adulţi şi CTR pentru copii), ori aplicaţia mobilă 24PAY. Rugăm călătorii să ţină cont de faptul că programul, poate fi influenţat de condiţiile atmosferice neprielnice (averse de ploaie), interval de timp în care cursele nu se vor efectua. Vă dorim călătorie plăcută !

news-image

19.06.2026

Introducerea liniei de autobuz T 9

Introducerea liniei de autobuz T 9 Știritransport public OTL informează călătorii că, sâmbătă, 20 şi duminică, 21 iunie 2026, din cauza lucrărilor care se vor efectua la calea de rulare pe tronsonul Piaţa Rogerius – Pod CFR, se va circula cu autobuze (linia T 9) ȋntre Biserica Emanuel şi Pod CFR astfel: Prima cursă de la Biserica Emanuel va pleca la ora 5:15 spre Pod CFR şi se va circula cu o frecvenţă de 15 minute din ambele capete. Ultima cursă se va efectua de la Pod CFR spre Biserica Emanuel, la ora 22:55. Pe tronsonul Biserica Emanuel – Parc Olosig – Biserica Emanuel, autobuzele vor circula pe calea de rulare, respectând staţiile de tramvai, iar pe tronsonul Parc Olosig – Pod CFR, se va circula pe benzile dedicate circulaţiei rutiere, staţionându-se, pentru debarcare/ȋmbarcarea călătorilor, ȋn vecinătatea staţiilor de tramvai de pe traseu. Tramvaiele vor circula, după cum urmează: Linia 2 – va circula pe tronsonul Ioşia – Aviatorilor cu o frecvenţă de 20 de minute. De la staţia Aviatorilor prima cursă va avea plecarea la ora 5:50 şi ultima la ora 22:10, iar de la staţia Ioşia, prima cursă va avea plecarea la ora 6:00 şi ultima la ora 22:20 (cu retragere spre depou). Pe liniile 6 şi 7 se va circula cu o frecvenţă de 10 minute, ȋntre linii, prima garniture de tramvai va pleca, din Nufărul, la ora 5:55, iar ultima cursă avea plecarea, pe traseu, la ora 22:10. Circulaţia pe liniile 4, 5 şi 8 va fi sistată. OTL își cere scuze pentru disconfort, multumindu-vă pentru întelegere.

news-image

05.06.2026

Modificări la traseele liniilor de autobuz

Modificări la traseele liniilor de autobuz Știritransport public Începând de vineri, 5 iunie 2026, pentru fluidizarea traficului din zona străzii George Enescu și pentru a veni în sprijinul călătorilor, OTL informează utilizatorii liniilor T8, 11, 17, 29, 30, 32, 34, 38 și 39 că stația „George Enescu nr. 28” (sensul de mers spre Parcul Olosig) se mută în sensul giratoriu amenajat provizoriu, înainte de intrarea în zona șantierului (stația „Gen. Magheru nr. 22”). De asemenea, stația „Gheorghe Doja nr. 6” (spre Piața Cetății), alocată liniilor 13 și 13G, se mută în aceeași locație (sensul giratoriu amenajat provizoriu, înainte de intrarea în zona șantierului – stația „Gen. Magheru nr. 22”). OTL își cere scuze pentru disconfort și vă mulțumește pentru înțelegere!

news-image

28.05.2026

Oradea obține finanțare europeană suplimentară pentru mai multe proiecte de investiții

Oradea obține finanțare europeană suplimentară pentru mai multe proiecte de investiții Știritransport publicMunicipiul Oradea anunță suplimentarea finanțării nerambursabile pentru mai multe proiecte majore aflate în implementare, ca urmare a procesului de supracontractare derulat în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027. În ședința Consiliului Local de astăzi au fost aprobate modificările contractelor de finanțare și abrogarea unor hotărâri anterioare, în vederea actualizării valorilor proiectelor și a includerii suplimentărilor de finanțare obținute. Pentru trei dintre proiecte, aceste actualizări nu au necesitat aprobarea Consiliului Local, actele adiționale fiind deja semnate. Este vorba despre: În cazul proiectului „Coridor de mobilitate urbană Decebal – Vladimirescu și achiziția a 8 autobuze electrice”, finanțarea nerambursabilă a fost majorată de la 30.591.639,46 lei la 44.938.952,50 lei, rezultând o suplimentare de 14.347.313,04 lei. Pentru proiectul „Reabilitarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 54, Oradea”, finanțarea a crescut de la 838.647,60 lei la 13.855.833,38 lei, suplimentarea fiind de 13.017.185,78 lei. Proiectul „Școală nouă, str. Tompa Mihály” beneficiază de o finanțare nerambursabilă actualizată de 65.460.630,21 lei, întreaga sumă reprezentând suplimentare obținută în cadrul procesului de supracontractare. Pentru proiectele supuse aprobării Consiliului Local, au fost aprobate următoarele suplimentări de finanțare nerambursabilă: Pentru „Reabilitarea Colegiului Tehnic «Mihai Viteazul»”, finanțarea crește de la 45.881.583,00 lei la 55.296.615,64 lei, rezultând o suplimentare de 9.415.032,64 lei. Pentru „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul 1 – Zona II”, finanțarea este majorată de la 11.179.812,00 lei la 41.472.614,15 lei, suplimentarea fiind de 30.292.802,15 lei. Pentru „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul 1 – Zona III”, finanțarea crește de la 20.045.329,31 lei la 39.155.091,59 lei, rezultând o suplimentare de 19.109.762,28 lei. În total, valoarea suplimentărilor de finanțare nerambursabilă pentru aceste proiecte ajunge la 151.642.726,10 lei. „Aceste suplimentări de finanțare sunt importante pentru că ne permit să continuăm proiectele aflate deja în implementare fără presiune suplimentară asupra bugetului local. Este rezultatul unei pregătiri riguroase și al unei bune gestionări a proiectelor europene și confirmă faptul că Oradea rămâne competitivă în atragerea de fonduri pentru investiții cu impact direct în viața de zi cu zi – de la mobilitate, la educație și regenerare urbană”, a declarat primarul municipiului Oradea. Proiectele sunt finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și vizează domenii esențiale pentru dezvoltarea orașului: mobilitate urbană, infrastructură educațională și regenerare urbană.

news-image

27.05.2026

Oradea obține finanțare europeană suplimentară pentru Coridorul Decebal – Vladimirescu și 8 autobuze electrice

Oradea obține finanțare europeană suplimentară pentru Coridorul Decebal – Vladimirescu și 8 autobuze electrice Știritransport publicMunicipiul Oradea anunță suplimentarea finanțării nerambursabile pentru proiectul „Coridor de mobilitate urbană Decebal – Vladimirescu și achiziția a 8 autobuze electrice”, ca urmare a semnării actului adițional la contractul de finanțare încheiat între Municipiul Oradea și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Prin acest act adițional, finanțarea nerambursabilă a proiectului a fost majorată de la 30.591.639,46 lei la 44.938.952,50 lei, în urma supracontractării fondurilor disponibile pentru această axă de finanțare. Finanțarea nerambursabilă alocată pentru pasajul Decebal – Vladimirescu este de 25.361.610,10, iar pentru cele 8 autobuze electrice este alocată valoarea nerambursabilă de 19.577.342,40 lei. Valoarea totală a proiectului este 78.217.497,04 lei. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul apelului de proiecte 481.A – „Utilizarea crescută a transportului public și a altor forme de mobilitate urbană ecologice”, dedicat municipiilor reședință de județ din regiunea Nord-Vest. Implementarea proiectului a urmărit atingerea unor obiective strategice pentru mobilitatea urbană din Oradea, printre care: Proiectul a răspuns și necesității modernizării intersecției dintre strada Tudor Vladimirescu și bulevardul Decebal, prin construirea pasajului rutier subteran Decebal – Vladimirescu. Totodată, strada Tudor Vladimirescu a fost lărgită la patru benzi, pe tronsonul cuprins între bulevardul Decebal și strada Oneștilor. De asemenea, proiectul a inclus achiziția a 8 autobuze electrice cu lungimea de 12 metri, acestea făcând parte dintr-un lot mai amplu de 30 de autobuze electrice livrate în anul 2025 și aflate deja în circulație. Prin realizarea acestui proiect, Municipiul Oradea a făcut un nou pas important în modernizarea infrastructurii de transport, creșterea siguranței și confortului călătorilor, precum și în protejarea mediului prin reducerea poluării și promovarea mobilității urbane ecologice.

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut