Ca urmare a încheierii sesiunii de depunere de proiecte cu finanțare de la bugetul local, Primăria Municipiului Oradea anunță lista celor 27 de beneficiari de finanţare nerambursabilă (anexa), listă care vine în completarea Calendarului de evenimente de interes public al Primăriei Oradea pentru anul 2017. Valoarea totală a finanțărilor nerambursabile este de 300.000 lei.
Conform regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local alocate pentru activități non profit de interes local, corelat cu HCL nr. 162/30.03.2017 privind calendarul de evenimente, în anul 2017 din bugetul local al municipiului Oradea sunt finanţate proiecte de interes public din domeniile cultură, sport, tineret.
Agenda evenimentelor de interes public pe anul 2017 va fi astfel susţinută și de proiecte organizate de ONG-uri sau alte structuri private, printr-un program de finanţare care are ca principal scop completarea şi crearea de noi evenimente, în legătură directă cu tematica, locaţia, perioada celor stabilite în Agenda evenimentelor de interes public din Municipiul Oradea.
În perioada următoare, fiecare entitate beneficiară a acestei finanțări va fi contactată de către municipalitate prin direcția de specialitate, pentru întocmirea dosarului final de finanțare.
În atașament poate fi vizualizată lista celor 27 de beneficiari.
PROIECTE PROPUSE SPRE FINANTARE.xlsx
descarcă
mai 15, 2017
Liceul de Arte Oradea în parteneriat cu Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor și Fundația Culturală Varadinum organizează marți, 16 mai 2017,...
mai 15, 2017
OTL a transmis un comunicat pe care îl redăm mai jos.Informăm publicul călător că în perioada 17 - 21 mai 2017, se va închide circulaţia...