Știri

news-image

30.01.2017

În atenția proprietarilor sau deținătorilor legali ai vehiculelor abandonate

Pentru identificarea proprietarilor sau deținătorilor legali ai vehiculelor fără număr de înmatriculare sau abandonate pe domeniul public al municipului Oradea, pentru care agenții din cadrul Poliției Locale au întocmit procese verbale de constatare și somații care au fost afișate pe carosieriile autovehiculelor conform anexei nr. 1VA și VFS, Primăria Oradea...

news-image

28.01.2017

De la 1 februarie, mașinile parcate nelegal în Municipiul Oradea vor fi ridicate

Hotărârea de Guvern nr. 965/2016 a reglementat cadrul legal de ridicare a autovehiculelor.Reglementarea vine în condițiile în care această măsură a fost suspendată din anul 2015, când prin Decizia nr. 9/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a tranşat o problemă...

news-image

27.01.2017

Regulamentul de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă şi agrement va fi supus dezbaterii publice

În data de 21 februarie 2017, ora 16:00, va avea loc în sala mare a Primăriei Oradea dezbaterea publică privind ,,Regulamentul de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă si agrement situate pe domeniul public al Municipiului Oradea, care nu se află în administrarea Municipiului Oradea prin alte entităţi din...

news-image

27.01.2017

Montarea plăcuțelor cu număr administrativ pe imobilele din Oradea, obligatorie până în 31 iulie 2017

La inițiativa Instituției Arhitectului Șef în cadrul ședinței de consiliu Local de ieri consilierii au aprobat montarea numerelor administrative pe imobilele din municipiului Oradea.Această propunere s-a întocmit ca urmare a constatărilor efectuate în teren de către angajații Instituției Arhitectului Șef cu privire la lipsa adreselor administrative pentru unele imobile, mai...

news-image

27.01.2017

Consilierii locali au aprobat înființarea unei autogări pe Bdul Ștefan cel Mare

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, 26 ianuarie, consilierii locali au aprobat înființarea autogării pe Bdul Ștefan cel Mare - Gara Centrală, de către Societatea de Transport Local SA.Capacitatea autogării va permite deservirea tuturor operatorilor de transport care au aprobate trasee în zonă. Autogara este finanțată în intregime...

news-image

27.01.2017

Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să încheie contracte de salubritate cu operatorul licenţiat

Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Protecţia Mediului şi Compartimentul Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal au demarat o amplă acţiune de informare, somare şi sancţionare a persoanelor fizice şi juridice care nu deţin contract de salubritate cu operatorul licenţiat şi cu delegare de gestiune din partea Primăriei Municipiului Oradea pentru...

news-image

26.01.2017

Decizii ale administrației locale pentru reducerea deficitului creat de măsurile guvernamentale

Având în vedere că, la începutul acestui an, la nivel central au fost adoptate o serie de măsuri care au un impact negativ asupra bugetului municipiului Oradea de peste 2 milioane de euro (9,65 milioane lei), administrația locală a adoptat azi, 26 ianuarie, în cadrul ședinței de Consiliu Local, o...

news-image

26.01.2017

O nouă linie de tramvai va asigura o legătură directă între Ioşia, zona Universităţii şi Cantemir

În şedinţa Consiliului Local de azi, 26 ianuarie 2017, au fost aprobaţi indicatorii pentru obiectivul de investiţie: "Realizarea legăturii pe cele trei direcţii ale liniilor de tramvai în intersecţia dintre străzile Primăriei - Decebal - Calea Aradului şi extindere linie nouă de tramvai pe traseul Calea Aradului - str. Făgăraşului...

news-image

26.01.2017

În primăvară începe reabilitarea fațadelor a trei clădiri de pe Corso

În cadrul ședinței Consiliului Local de azi, 26 ianuarie 2017, consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea fațadelor a trei clădiri din centrul istoric. Este vorba despre două clădiri situate la intrarea pe partea pietonală a străzii Republicii - imobilele având intrarea pe str. Iosif Vulcan nr. 2 (Casa Kolozsvary)...

news-image

26.01.2017

Alte cinci asociații de proprietari vor testa programul informatic pilot care permite o administrare transparentă

Primăria Oradea continuă programul informatic pilot introdus la sfârşitul anului trecut, care monitorizează cheltuirea banilor de către asociaţiile de proprietari din Oradea, dând posibilitatea cetăţeanului să vadă în orice moment situaţia financiară la zi a asociaţiei din care face parte.La începutul lunii decembrie 2016, prin intermediul firmei Xisoft din Bucureşti,...

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut