Știri

știri

mașini abandonate

Poliția Locală

martie 10, 2026

Share:

Autovehicul fără stăpân, depistat pe domeniul public

news-image

În urma verificărilor efectuate de către Poliția Locală Oradea, a fost depistat următorul autovehicul presupus a fi fără stăpân:

– autovehiculul marca Volkswagen, de culoare albă înmatriculat în străinătate, cu număr de înmatriculare – LLI5 YMR,  aflat pe str. Lacul Roșu, nr. 11A.

În acest sens a fost întocmit procesul-verbal de constatare și somația, în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal, care a fost afișată pe caroserie, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.

În situația în care autovehiculul nu va fi ridicat de către deținătorul legal, acesta va fi ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. 

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr.20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08-16.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut