Direcția Poliția Locală, coordonată de viceprimarul Antonia Nica, și-a prezentat azi, 15 februarie, raportul de activitate pe anul 2023.
În deschiderea conferinței, viceprimarul Antonia Nica a precizat: „Anul 2023 a fost un an solicitant, se poate spune chiar greu pe alocuri, dar e adevărat că și cu satisfacții care au răsplătit, măcar etic și moral, efortul colegilor din teren și din structura administrativă de suport. Schimbarea în bine este un întreg proces, care se întâmplă în etape și în timp. Atât oamenii cât și cei mai mulți agenți economici încep să înțeleagă că regulile sunt pentru binele nostru al tuturor și nu se aplică doar de dragul exercițiului autorității. În ceea ce privește anul 2024, nu ne așteptăm să fie mai ușor, dar vreau să cred că, și prin aportul Poliției Locale, orașul nostru va fi mai sigur, mai frumos, mai curat și mai civilizat”.
Directorul Samuel Milian a prezentat în detaliu activitatea direcției pe care o conduce, trecând prin toate domeniile de competență a Poliției Locale, respectiv ordinea şi liniștea publică, precum şi paza bunurilor, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții şi afișajul stradal, protecția mediului, activitatea comercială, evidența persoanelor și alte domenii stabilite prin lege.
„Avem o creștere a activității de aproximativ 10%, ceea ce arată eficiența polițiștilor locali, chiar dacă numărul lor este unul restrâns, respectiv 65 de polițiști locali împărțiți pe 8 sectoare de responsabilitate. Dorim să primim în continuare sesizări de la cetățeni, iar aceștia să își găsească soluționarea prin polițiștii locali aflați mereu în proximitatea lor, în intervalul orar 7:00 – 22:00”.
În anul 2023, se remarcă o creștere a contravențiilor constatate și a amenzilor aplicate de Compartimentul Ordine Publică și Rutieră. În ceea ce privește contravențiile constate, raportul arată: 2281 contravenții constatate pe tulburarea liniștii publice (față de 1355 în 2022), 45 de contravenții pentru nerespectarea regimului de deținere a câinilor (față de 34 în 2022), 31.468 pentru respectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice (față de 28.530 în 2022) și 203 pe control trafic greu (față de 125 în 2022).
Unul dinte cele mai importante compartimente, cel de Protecția Mediului, a desfășurat anul trecut campanii de informare, avertizare și sancționare a utilizatorilor de salubritate privind modalitatea de colectare a deșeurilor, dar și campanii de notificare şi amendare a proprietarilor care nu își întrețin terenurile. Astfel, la finalul anului 2023, au fost propuse spre supraimpozitare pentru anul 2024 un număr de 16 terenuri. De asemenea, în urma acțiunii de verificare a utilizatorilor privind deținerea contractelor de salubritate, au fost controlate un număr de peste 2.200 de contracte de salubritate.
Totodată, Compartimentul Protecția Mediului se ocupă de verificare zilnică a incintelor destinate colectării deșeurilor, realizând și acțiuni de tip pândă în zonele cu risc de depozitări nelegale de deșeuri, în vederea surprinderii şi sancționării persoanelor care depozitează ilegal.
În ceea ce privește identificare și somarea autovehiculelor considerate a fi abandonate sau fără stăpân, au fost notificate un număr de 657 de autovehicule.
În sprijinul combaterii fenomenului cerșetoriei, polițiștii locali au depistat și ridicat de pe domeniul public un număr de 4.320 de persoane care apelau la mila publicului.
Compartimentul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal a întocmit anul trecut 121de procese-verbale de constatare, care au generat taxe penalizatoare în valoare de 437.000 lei. Aceste constatări au scos astfel la lumină suprafețe construite pe care proprietarii imobilelor le-au sustras de la plata taxelor și impozitelor aferente.
februarie 15, 2024
O serie de noutăți la Aquaparkul Nyphaea, software nou la Cimitirul Municipal, înființarea unui punct de lucru pentru colectarea cadavrelor animalelor mici și mijlocii la...
februarie 16, 2024
Pentru realizarea unor lucrări de investiții, Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, a aprobat azi, 16 februarie,...