În cadrul unei conferințe de presă, viceprimarul Huszar Istvan și directorul adjunct al Direcției Patrimoniu Imobiliar, d-na Tunde Benyovszki, au prezentat stadiul lucrărilor la Campusul Școlar pentru Colegiul Economic Partenie Cosma și Grup Școlar Vasile Voiculescu.
Astfel, la Campusul Școlar, care are termenul de execuție 30.06.2016, investiţia presupune construirea a şapte corpuri importante de clădire și anume: școala cu 24 săli de clasă, un cămin internat cu 300 locuri, o cantină și un club, garsoniere pentru cadre didactice, ateliere şcoală, respectiv o sală de sport. Valoarea contractului este de 33.995.563,70 lei inclusiv TVA, constructorul fiind Selina SRL.
Conform detaliilor prezentate de către dna Benyovszki, până în prezent au fost executate următoarele lucrări:
Şcoala cu 24 săli de clasă: sunt executate structura de rezistență, învelitoarea, finisajele, instalațiile de încălzire și rețelele de instalații sanitare, în procent de 96%. În prezent se lucrează la montarea obiectelor sanitare, finalizarea finisajelor interioare, curățenie.
Cămin internat 300 locuri: sunt executate structura de rezistență, învelitoarea, finisajele, instalațiile de încălzire și rețelele de instalații sanitare, în procent de 80%. În prezent se lucrează la montarea obiectelor sanitare și finalizarea finisajelor interioare.
Cantină și club: sunt executate structura de rezistență și șarpanta, iar în prezent se lucrează la compartimentările interioare, instalații și finisaje, executate în procent de 70%.
Garsoniere pentru cadre didactice: sunt executate structura de rezistență, învelitoarea, finisajele, instalațiile de încălzire și rețelele de instalații sanitare, în procent de 95%. În prezent se lucrează la montarea obiectelor sanitare și finalizarea finisajelor interioare.
Ateliere şcoală: finalizat în proporție de 98%, mai sunt de montat câteva obiecte sanitare.
Sală de sport: sunt executate structura de rezistență, învelitoarea și finisajele în zona vestiarelor, în prezent se lucrează la finisajele interioare (montarea parchetului elastic specific) și la instalația de încălzire, executată în procent de 90%.
Rețea termică exterioară, canalizare menajeră, canalizare pluvială, instalații electrice exterioare: sunt executate în procent de 95%.
Drumuri alei: sunt executate în procent de 90%.
Împrejmuirea: executată în procent de 60%.
Până în prezent au fost decontate lucrări în valoare de 19.331.206,27 lei fără TVA, respectiv 70% din valoarea totală.
Legat de această investiție, viceprimarul Huszar Istvan a menționat că realizarea Campusului Școlar este un proiect tipizat, însă este singurul din România care prevede 2 corpuri de școală, iar clădirile moderne și spațioase vor asigura toate condițiile necesare elevilor care vor studia în noua instituție școlară.
februarie 25, 2016
Ambasadorul Austriei la Bucureşti, Excelența Sa Gerhard Reiweger a efectuat ieri o vizită la Oradea. Cu ocazia acestui eveniment, domnul ambasador a vizitat și Primăria...
februarie 25, 2016
Termenul pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului Sf. Ladislau urmează să fie prelungit din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile înregistrate pe perioada de la începerea...