Poliţia Locală Oradea şi Primăria Municipiului Oradea, doreşte să reamintească cetăţenilor prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr. 429 din 2009 privind Regulamentul de organizare, dezvoltare şi întreţinere a spaţiilor verzi din municipiul Oradea şi a Protocolului de transmitere în folosinţă gratuită a terenurilor cu destinaţia de spaţii verzi şi prevederile Hotărârii de Consiliu Local 725 din 2006 modificată, privind Regulamentul Serviciilor publice, parcurile şi zonele verzi, norme specifice privind protecţia mediului.
Astfel, conform art. 8, din Hotărârea Consiliului Local nr. 429 din 2009, modificată, şi în conformitate cu prevederile art. 39 lit. b şi art. 40. lit a, din Hotărârea Consiliului Local nr. 725 din 2009, modificată:
1. asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a efectua, începând cu luna mai până în luna septembrie, în prima săptămână a fiecărei luni menţionate, cosirea/ tăierea ierbii, din perimetrul imobilului pe care îl deţin, până la limita carosabilului.
2. persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a asigura o permanentă stare de curăţenie a terenurilor pe care le deţin sau le administrează, până la limita carosabilului;
Nerespectarea prevederilor mai sus menţionate, se sancţionează cu amenzi de la 1.000 la 2.500 lei.
Pe viitor, Poliţia Locală Oradea va continua acţiunile de notificare, respectiv de sancţionare a persoanelor care nu se vor conforma.
Poliţia Locală doreşte să mulţumească cetăţenilor care s-au implicat în acţiunile de igienizare şi care, pentru a ne sprijini în demersul nostru comun, pot apela Dispeceratul Poliţiei Locale Oradea la numărul de telefon 0259.969.
iulie 09, 2015
RER Ecologic Service Oradea SA a transmis un comunicat cu privire la spălarea recipienților de colectare de la Asociațiile de Proprietari din municipiul Oradea, pe...
iulie 09, 2015
În cursul zilei de azi, 9 iulie, au fost montate 10 bănci în stațiile de autobuz din incinta Parcului Industrial Eurobusiness de pe șoseaua Borșului....