Știri

ianuarie 15, 2016

Share:

Complexul Wellness Termal Nymphaea se va deschide, cel mai probabil, din luna mai

news-image

Un alt proiect important prezentat de primarul Ilie Bolojan în conferința de presă de azi, 15 ianuarie 2016, a fost cel legat de realizarea Complexului Wellness Termal Nymphaea Oradea.

Acest obiectiv de investiţie este finanţat prin fonduri europene, respectiv prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

“Lucrările la acest proiect sunt în curs de execuție și estimăm că acest obiectiv va intra în funcțiune la începutul lunii mai a acestui an. Conform contractului de finanțare, Administrația Domeniului Public ar urma să fie administratorul acestui activ, suntem în prezent în discuții cu reprezentanții ADP, dar există și posibilitatea să găsim o formulă de preluare a unei expertize de la companii specializate în acest domeniu”, a spus primarul Ilie Bolojan.

“Pe lângă parcarea care se amenajează aici, unul dintre proiectele pe care le rulăm este translatarea acelui drum, respectiv str. Codrilor către calea ferată. Am demarat procedura de expropiere a acelei construcții care este amplasată exact în fața aquaparcului. De asemenea, va fi amenajat un sens giratoriu la ieșirea de sub calea ferată, acolo unde este cantonul CFR, expropriat și el, astfel ca accesul să se poată face în bune condiții. Vor fi peste 400 de locuri de parcare în această traslatare de drum, care vor putea asigura spațiu suficient pentru toți cei care vor veni aici. Nu cred că vom putea realiza această lucrare de traslatare a drumului până la deschiderea aquaparcului, va fi un mic șantier acolo, dar sper ca undeva în mai -iunie atât aquaparcul, cât și toate accesele din zonă să fie rezolvate”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Dacă Ștrandul Municipal avea o capacitate de 500 de locuri, Complexul Wellness Termal Nymphaea va dispune de 1.000 de locuri. Creşterea calităţii şi diversificarea serviciilor turistice de agrement şi wellness se va realiza prin introducerea unor noi funcţiuni specifice turismului termoludic: saună, masaj, hidroterapie, aromoterapie, înfrumuseţare

Unul dintre obiectivele importante ale proiectului este creşterea numărului de turişti în municipiul Oradea cu 30% în primii 3 ani după implementarea proiectului, dar și reducerea totală a sezonalităţii prin construirea bazinelor acoperite, ce vor putea fi exploatate 12 luni pe an.

Proiectul prevede în total 12 bazine interioare, 6 bazine exterioare şi 10 aquatobogane. Totodată, complexul va fi dotat cu o parcare cu 311 locuri pentru autoturisme și autocare.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut