Directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea împreună cu directorii adjuncți Nadia Haș și Sorin Iacob, au susținut azi, 19 ianuarie 2018, o conferință de presă privind bilanțul de activitate a Direcției Economice pe anul 2017, dar și detalii importante privind bugetul pe acest an.
Planul de buget pentru anul 2018 este de 985.590.480 lei, cu o scădere procentuală de 6% față de bugetul anului 2017, scădere datorată în principal faptului că salariile profesorilor nu se mai regăsesc în buget, deoarece nu se mai plătesc din bugetul orașului, dar și datorită reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%, care face ca bugetul local să piardă o sumă importantă de bani prin reducerea impozitului pe salarii. Suma propusă pentru investiţii în anul 2018 este de aproximativ 204 milioane lei, din care 110 milioane lei sunt de la bugetul local.
Anul 2017 – un an cu multe modificări legislative
În deschiderea conferinței de presă, directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea a făcut o scurtă prezentare a anului ce tocmai a trecut: ”Anul 2017 s-a desfășurat sub impactul modificărilor legislative, predictibilitatea fiscală lipsind de cele mai multe ori în acest an. Cu toate acestea, au existat mai multe puncte bune, printre care se numără: modul în care am reușit să închidem execuția fiscală; modul în care gestionăm datoria publică, reușind să reducem soldul cu 20 milioane de euro; încheierea contractului de finanțare cu BEI, care are cele mai mici costuri de împrumut pentru autoritățile locale; sprijinul financiar nerambursabil de 15 milioane de lei venit din partea Guvernului, introducerea Direcției Patrimoniu Imobiliar în structura primăriei”.
În continuare directorul adjunct Nadia Haș a prezentat activitățile Direcției Economice în anul 2017, dar și sinteza execuției bugetare, bugetul local pe 2017 care a fost de 739.482.220, din care executat 656.847.906 lei, gradul de realizare a veniturilor în 2017 – 88,83%, gradul de realizare a investițiilor în 2017 – 63%, cheltuieile operaționale în 2017, situația datoriei publice, dar și cum a fost evaluată Oradea de agenţia internaţională Fitch Rating, ”care și în anul 2017 își păstrează aceeași viziune față de performanțele financiare robuste ale municipiului Oradea”.
Nadia Haș a mai precizat că în 2017 s-au făcut 16 rectificări ale bugetului local, care au fost necesare fie datorită diverselor modificări legislative care au vizat salariile, fie descentralizării cheltuielilor școlilor sau gestionării datoriei publice.
Fluctuații ale masei impozabile
Directorul adjunct Sorin Iacob a prezentat modul în care au fost administrate în anul 2017 creanțele fiscale atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, care au fost facilitățile fiscale acordate investitorilor, situația restanțierilor.
Sorin Iacob a precizat: ”În ceea ce privește masa impozabilă, se observă o creștere a numărului de clădiri, creștere datorată achizițiilor de la dezvoltatorii locali, dar și apariției clădirilor mixte. O creștere fantastică se observă la mijloacele de transport, mai ales a celor second-hand. În ceea ce privește evoluția terenurilor, observăm o creștere a suprafețelor agricole în detrimentul suprafețelor declarate curți-construcții. În ceea ce privește modul de încasare a impozitelor și taxelor, ne dorim ca în anul 2018 sumele încasate prin casierie să scadă, iar cele încasate prin celelalte mijloace moderne să crească”.
Obiective pentru anul 2018
În finalul conferinței de presă, directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea a prezentat principalele obiective pentru anul 2018:
– îmbunătățirea relației cu contribuabilii
– suplimentarea personalului din ghișee în anumite intervale orare
– implementarea unui automat (ATM) de plăți easy/self-pay
– implementarea unui sistem de coduri de bare pe facturi și documente cu informații de plată
– promovarea mijloacelor de plată online (Campanie pentru plata online)
– acțiuni concentrate în cazul societăților aflate în insolvență și care dețin bunuri imobile
– verificări privind corecta declarare a categoriilor de teren
– semnarea unui nou contract cu BEI pentru 14 milioane euro
– selecția noilor membri ai Consiliilor de Administrație la Termoficare Oradea SA și monitorizarea activității membrilor CA prin indicatori de performanță
– coordonarea activității ordonatorilor terțiari de credite
Primăria continuă investițiile și în anul 2018
În anul 2018, Primăria Oradea are în vedere continuarea următoarelor investiții: Restaurarea Casei Darvas – La Roche, consolidarea și refacerea versantului în Grădina Publică Dealul Ciuperca, reabilitarea sistemului de termoficare urbana – etapa II, amenajarea străzii Vasile Alecsandri, programul de reabilitare a fațadelor imobilelor din Centrul Istoric (Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa, Palatul Apollo, Vulturul Negru, str. Republicii nr. 13, Casa Poynar etc.), construirea podului peste râul Crişul Repede între str. Plevnei și str. Szigligeti Ede, amenajarea Parcului Sportiv Salca III, reabilitarea străzii Barcăului și realizarea girației str. Oneștilor, introducerea utilităților și construcție drumuri Cartierul Ceyrat, plata în rate a sistemului informatic integrat pentru citirea şi managementul contoarelor de energie termică, plata în rate a parcajelor supraetajate zona Tribunalului Bihor și decongestionarea traficului rutier în euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar prin realizarea unui drum rapid de legătură.
În atașament găsiţi două materiale detaliate.
ianuarie 19, 2018
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna ianuarie, citirea contoarelor de branşament se...
ianuarie 19, 2018
În cadrul conferinței de presă susținute azi, 19 ianuarie 2018, viceprimarul Mircea Mălan a prezentat câteva dintre proiectele cu finanțare europeană câștigate de municipiul Oradea.„În...