Mai multe proiecte de hotărâri din cadrul ședinței de azi a Consiliului Local Oradea vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru mai multe obiective de investiţie de modernizare străzi în cartierul Ioșia. Este vorba despre străzile Verii, Măgurii, Ecaterina Varga, Salciei, Sirenei, Olteţului, Govorei, Carașului, Clopoțeilor, Pelinului, la care se adaugă şi strada Salca din cartierul Nufărul.
Astfel, în urma rapoartelor de specialitate întocmite, s-a propus Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru străzile menționate, urmând ca în urma licitațiilor care se vor organiza administrația locală să treacă la realizarea propriu-zisă de modernizare. În cadrul lucrărilor de modernizare se vor executa lucrări drum, rețea canalizare pluvială, devieri, relocări, protejări rețele, realizări trotuare, spații verzi etc.
În urma acestor investiții, se va asigura îmbunătățirea conexiunii cu rețeaua de străzi din municipiu, astfel se va economisi timpul de deplasare, se va îmbunătăți siguranța circulației; se va asigura un trafic rutier în condiții crescute de siguranță și confort; se va asigura posibilitatea de acces, în condiții optime, a mijloacelor de intervenție rapidă în caz de nevoie și a mijloacelor auto pentru transportul școlar și public, se vor asigura condiții sporite pentru scurgerea apelor pluviale, de pe drum și din zona drumului și se vor evita acumulările spontane de debite de apă.
Finanţarea obiectivelor de investiţie se va face din fondurile bugetului local sau din alte surse legal constituite, conform listelor obiectivelor de investiţii cu finanţare parţială sau integrală de la buget ale municipiului Oradea.
aprilie 28, 2015
În cadrul şedinţei de Consiliu Local de azi, 28 aprilie 2015 se supune aprobării proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii "Parc Silvaş - zonă de...
aprilie 28, 2015
Consilierii locali au aprobat azi, 28 aprilie 2015 proiectul de hotărâre privind atribuirea de denumiri pentru podurile rutiere existente în Oradea."Podurile din Oradea vor purta...