Prin Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 620/2022 și nr. 739/2022, s-a aprobat perioada 01 septembrie 2022 – 30 septembrie 2022, ca interval de timp în care se va desfășura sesiunea din acest an pentru depunerea dosarelor de solicitare, în vederea închirierii, a locuințelor sociale din municipiul Oradea.
În intervalul menţionat se pot depune cererile, însoțite de acte doveditoare, de către solicitanții de locuințe sociale, la Serviciul Relații cu Publicul și Evaluare Inițială din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea, str. Primăriei nr.42 sau on-line, la adresa de e-mail a instituției contact@daso-oradea.ro.
Cererile și actele doveditoare, care se depun anual, vor fi analizate de către Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe sociale și de locuințe pentru tineri construite din fonduri ANL, aflate în administrarea Direcției Patrimoniu Imobiliar, care va trimite spre aprobare Consiliului Local lista cuprinzând solicitanții eligibili, în ordinea de prioritate stabilită, pentru anul 2023.
Repartizarea locuințelor sociale în vederea închirierii se va face de către comisia mai sus amintită, în ordinea de prioritate stabilită și în funcție de locuințele sociale disponibile.
Categoriile de persoane care pot beneficia de locuințe sociale, criteriile de prioritate și punctajele aferente, precum și Cererea tip și actele necesare care se vor anexa cererii le regăsiți în atașamentul știrii.
4.Anexa4. Criterii si punctaje.docx
descarcă
3.Anexa3. Cerere.docx
descarcă
2.Anexa2. Acte necesare.docx
descarcă
1.Anexa1. Lista Beneficiari.docx
descarcă
august 30, 2022
OTL SA anunţă că, începând cu data de 30 august, traseul autobuzului T7 se prelungește până la Piața Unirii. Traseul va fi următorul: Parc Olosig...
august 30, 2022
Zeci de proiecte complexe au fost analizate de specialiștii Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) în ședința de săptămâna trecută.Dintre acestea, 32...