Știri

iunie 24, 2015

Share:

MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR ÎN TIMPUL CAMPANIEI DE RECOLTARE, TRANSPORT ȘI DEPOZITARE A CEREALELOR

news-image

Comitetul local pentru situații de Urgență din cadrul Primăriei Oradea aduce la cunoștința deținătorilor de teren pe care se execută lucrări de recoltare, transport și depozitare a cerealelor principalele măsuri de apărare împotriva incendiilor care trebuie respectate în campania de vară.
Aceste măsuri sunt:
a) respectarea prevederilor Ordinului comun al M.A.D.R. / M.M.P. nr. 30/147 din 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România şi a Ordinului comun al M.A.D.R. / M.I.R.A. nr. 579/605 din 2008 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale; instruirea salariaţilor proprii, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 712 / 2005 modificat prin O.M.A.I. nr. 786 / 2005, privind cunoaşterea, aplicarea si respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor specifice recoltării, transportului şi depozitării cerealelor păioase;
b) interzicerea executării lucrărilor cu foc deschis (sudură, tăiere cu flacără, etc.) şi a fumatului în lanurile de cereale păioase sau în imediata apropiere a acestora, la punctele de recoltare şi depozitele de furaje sau la o distanţă mai mică de 50 m de acestea fără asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 163 / 2007; totodată, în baza aceluiaşi act normativ, se va avea în vedere asigurarea şi respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice pentru perioadele secetoase și caniculare, pentru depozitarea, transportul şi distrugerea deşeurilor şi ambalajelor combustibile;
c) colaborarea şi cooperarea permanentă cu obiectivele agricole învecinate şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor în vederea observării, alarmării şi anunţării operative a unor eventuale incendii produse la lanurile de cereale, mirişti, depozite de furaje, baze de recepţie şi depozitare a produselor agricole, zone împădurite, rampe şi depozite de gunoi menajer, precum şi pentru intervenţia oportună cu forţe şi mijloace tehnice destinate prevenirii şi stingerii incendiilor în cazul producerii acestor evenimente negative (situaţii de urgenţă);
d) antrenarea, în activitatea de apărare împotriva incendiilor specifică recoltării, transportului şi depozitării cerealelor păioase, a serviciilor pentru situaţii de urgenţă, voluntare şi/sau private, din localitate sau a celor cu care se cooperează;
e) maşinile, tractoarele, combinele de recoltat si celelalte maşini agricole, precum şi autovehiculele de transport ce se vor folosi la recoltarea cerealelor, vor fi verificate din punct de vedere tehnic de către persoane autorizate, înlăturându-se toate defecţiunile care ar putea cauza incendii;
f) autovehiculele care se utilizează în perioada de recoltare vor fi pregătite în mod special de către destinatori, conform normelor specifice si instrucţiunilor producătorului.
g) pentru a fi admise la lucrările de recoltare a cerealelor, maşinile de orice fel trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– sistemele de aprindere, de alimentare, carburaţie şi de distribuţie să fie perfect reglate pentru a preveni explozii false, însoţite de eliminarea de scântei sau gaze arse;
– rezervoarele cu combustibil şi întreaga instalaţie de alimentare cu carburanţi să fie etanşă, fără pierderi de carburanţi;
– instalaţiile electrice sa aibă toate conexiunile bine fixate, conductoarele si siguranţele să fie dimensionate corespunzător, acumulatorul să fie bine fixat, fisele montate corect, capacul delcoului să fie fără crăpături, iar condensatorul în perfecta stare de funcţionare;
– ţevile de eşapament de la tractoare să fie prevăzute cu dispozitive de reţinere a scânteilor (parascântei) omologate;
– se va curăţa de funingine toba de eşapament;
– şoferii vor fi instruiţi în mod special, pentru a cunoaşte pericolele de incendiu, măsurile de prevenire şi de combatere, mânuirea stingătoarelor de incendiu;
– toate tractoarele, autocombinele si autovehiculele vor fi dotate cu stingătoare cu praf şi CO2 în stare de funcţionare, conform instrucţiunilor tehnice specifice şi a celor emise de producători;
Tinând seama de prognoza meteorologică pentru perioada de vară, caracterizată de perioade caniculare şi secetoase, se va urmări asigurarea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice şi a condiţiilor necesare intervenţiei în cazul producerii unor incendii.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut