Știri

decembrie 03, 2015

Share:

Poliţiştii locali au participat alături de orădeni la Ziua Naţională a României

news-image

Pentru a marca importanţa semnificaţiei Zilei Naţionale a României, poliţiştii locali au participat, alături de structurile Ministerului de Interne, Ministerului Apărării şi celelalte structuri, la parada militară cu personal şi tehnica din dotare.

După rostirea alocuţiunilor, cei prezenţi au asistat la depunerile de coroane şi jerbe de flori la Statuia Ostaşului Român, unde instituţia a fost reprezentată de şeful Poliţiei Locale – directorul executiv Găluţ Ioan Nicolae.

Ceremonia a continuat cu parada militară, la care Poliţia Locală Oradea a participat cu un detaşament de defilare format din 19 poliţişti locali, iar tehnica auto a fost prezentată de către poliţiştii locali aflaţi în cele trei autoturisme speciale de poliţie, folosite în cadrul misiunilor.

De asemenea, pentru buna desfăşurare a evenimentelor, 10 poliţiştii locali au asigurat ordinea şi liniştea publică.

Parada militară s-a încheiat pe acordurile fanfarei militare.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut