Știri

aprilie 24, 2015

Share:

Primăria Oradea și Romprest au lansat Proiectul Eco–Friendly

news-image

Azi, 24 aprilie 2015, Primăria Oradea și Compania Romprest Service au lansat Proiectul Eco-Friendly, ce a constat în organizarea unei acțiuni de plantare a 40 de sălcii pe malul drept al Pârâului Peța, pe intervalul cuprins între podul de lângă Universitatea Oradea și pasarela metalică de pe Pârâul Peța.

Astfel, clasa a III-a C de la Școala Giminazială Dacia – coordonată de prof. Hava Florica și clasa a IV-a A de la Liceul Don Orione – coodonată de prof. Florentina Păscar Iohana au fost susținute în acțiunea de plantare de echipa specializată Romprest, care s-a ocupat de pregătirea gropilor si a pus la dispoziţie cele necesare plantării. Fiecare copil a fost dotat corespunzător, primind mănuși, lopeți și găletușe, obiecte ce le-au și fost oferite cadou de Romprest.

Lângă fiecare salcie plantată s-a montat câte o plăcuță cu denumirea proiectului, semnată cu numele copiilor care au plantat şi au adoptat salcia. După acțiunea de plantare, copiii vor avea în continuare grijă de arbori, putând să facă poze cu evoluția acestora. Pozele pot fi trimise pe adresa www.romprest.ro.

„Eco-Friendly este un proiect inedit pentru Primăria Oradea. Sperăm că prin această acțiune să atragem atenția asupra importanței creării de spații verzi în municipiul Oradea și sperăm că la acțiunile viitoare vom fi sprijiniți de cât mai mulți copii, care să devină astfel prieteni ai naturii”, a spus șeful Serviciului Servicii Publice şi Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Oradea, dl. Mircea Stejerean.

Proiectului Eco-Friendly are ca scop inițierea și implementarea acțiunilor de educație ecologică, menite să dezvolte o atitudine pozitivă față de mediul înconjurător.

Milităm pentru aplicarea politicilor de protecţie a naturii, în acest sens iniţiem şi susţinem conceptul de educaţie ecologică. Acordăm o importanţă majoră educaţiei şi aplicării ei, motiv pentru care iniţiem campanii de conştientizare spre protejarea mediului înconjurător, chiar din zona şcolară. Facem, astfel, primul pas către un viitor mai bun – aşa cum ni-l dorim cu toţii. ROMPREST a iniţiat şi desfăşurat, în parteneriat cu instituţii de stat sau ONG-uri, foarte multe proiecte de CSR, menite să dezvolte comportamentul eco-civic de responsabilizare a tinerei generaţii faţă de mediu şi resursele planetei,” a declarat Adriana Calcan, Manager Marketing Romprest.

La finalul acţiunii, toţi participanți au fost premiați cu diplome şi medalii, oferite de reprezentanții Primăriei Oradea și ai S.C. Compania Romprest Service SA, iar Poliţia Ecologică a ținut o mică „lecție de ecologie”.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut