Știri

aprilie 17, 2015

Share:

Proiectul Eco – Friendly încurajează copiii să aibă grijă de mediu

news-image

Primăria Oradea, în parteneriat cu S.C. Compania Romprest Service SA, va organiza vineri, 24 aprilie 2015, o acțiune de plantare a 30 de sălcii pe malul drept al Pârâului Peța, pe intervalul cuprins între podul de lângă Universitatea Oradea și pasarela metalică de pe Pârâul Peța.

La acțiune vor participa două clase de elevi de la două unități de învățământ din Oradea. De menționat că gropile vor fi săpate înainte de plantare de către un personal specializat, care îi va ajuta și îndruma pe copii și la plantarea efectivă.

În final, fiecare salcie va fi „înfiată” de doi copii, iar după plantare fiecare elev își va trece numele și semnătura pe o plăcuță de plastic așezată lângă salcia pe care a plantat-o. Copiii vor trebui să aibă grijă de salcia plantată, putând să vină ulterior și cu părinții, să o vadă cum crește, să o îngrijească și să îi facă poze.

Pe toată durata acțiunii, Romprest va asigura apă și platouri cu fructe pentru cei mici, iar la final reprezentanții Primăriei Oradea și ai S.C. Compania Romprest Service SA îi vor premia pe toți copiii cu diplome și medalii.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut