Una dintre echipele de montatori italieni a început săptămâna aceasta montarea elementelor primei fântâni arteziene, din cele patru care vor fi amplasate în Piața Unirii.
Primele piese au sosit pe șantierul din Piața Unirii la începutul lunii octombrie din Italia și urmează să fie montate în următoarele săptămâni. Lucrările de asamblare vor dura aproape două luni. La final, orădenii vor avea una dintre cele mai frumoase și moderne piețe din România.
„Fiecare fântână arteziană este realizată din elemente de piatră masivă, cu beton pe dinăuntru. Montarea unei fântâni presupune mare atenție, deoarece fiecare fântână este compusă dintr-un număr de aproximativ 100 de elemente, care vin montate în poziția finală element cu element și fixate definitiv prin injectare de beton în interiorul structurii fântânii. Pentru realizarea fântânii s-a realizat un șablon cu atâtea elemente câte are o fântână, iar în locul șablonului se montează piatră cu piatră, urmând ca la final, precum elementele unui puzzle, să se realizeze fântâna arteziană. Lucrările de montare a unei fântâni durează aproximativ 2-3 săptămâni”, a declarat Ioan Maghiar, responsabilul de proiect din partea Primăriei Oradea.
Cele patru fântâni vor mobila platoul oval din faţa Palatului Vulturul Negru.
Lucrările sunt efectuate de către asocierea de firme Drumuri Orășenești SA, SC Electro Construct Sildac SRL, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi SPA, SC Insanrisa SRL și SC Gardener SRL, ele fiind demarate în luna februarie 2015.Valoarea proiectului este de 18,9 milioane lei, cea mai mare parte fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2015.
octombrie 23, 2015
Agenţii Poliţiei Locale Oradea au constatat în timpul patrulărilor în teren dispariţia plachetei comemorativă bilingve, amplasată pe stâlpul dinspre Parcul Libertăţii de pe podul Garasos,...
octombrie 23, 2015
Reprezentanții operatorului de salubritate licențiat S.C. RER Ecologic Service și ai Direcției Tehnice din Primăria Oradea au susținut azi, 23 octombrie 2015, o conferință de...