Lucrările de reabilitare a Podului Sf. Ladislau continuă, după ce, la începutul lunii aprilie, podul a fost închis din nou circulației pietonale în vederea efectuării lucrărilor de suprabetonare pe toată suprafața podului.
Astfel, până în acest moment s-au efectuat golurile de conlucrare în structura de rezistenţă a podului şi montarea conectorilor (barelor) în goluri, conectori care fac legătura dintre structura de rezistenţă a podului şi placa de suprabetonare.
În urma lucrărilor de armare şi cofrare a plăcii de suprabetonare și armarea balcoanelor, azi 20 aprilie, s-a trecut la turnarea betonului în placa de suprabetonare, inclusiv la cele patru balcoane.
După ce se va întări betonul, proces care durează circa o săptămână, se va monta membrana de hidroizolație peste placa de suprabetonare.
Primăria Oradea estimează că circulația pietonală pe pod se va redeschide în data de 01.05.2016.
aprilie 19, 2016
În cadrul programului Şcoala Altfel - "Să ştii mai multe, să fii mai bun", cca 400 de elevi au vizitat azi, 19 aprilie 2016, obiectivele...
aprilie 20, 2016
Primăria municipiului Oradea, în colaborare cu Garnizoana Oradea, a organizat o serie de manifestări dedicate aniversării a 97 de ani de la eliberarea oraşului Oradea...