Știri

aprilie 11, 2016

Share:

Ultimele zile ale centralei pe cărbune

news-image

Aşa cum anunţa încă de săptămâna trecută primarul Ilie Bolojan, proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare se află pe ultima sută de metri, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru ca noua centrală pe gaz să funcţioneze iar vechea centrală să fie oprită treptat.

În ultimele zile, a funcţionat un singur cazan pe cărbune şi a pornit primul cazan cu apă fierbinte al noii centrale pe gaz.

În ultima săptămână, CET Oradea nu a mai cumpărat cărbune deloc, astfel că în prezent mai există pe stoc aproximativ 6000 de tone de cărbune, iar zilnic se consumă aproximativ 2000 de tone. Astfel că, după 50 de ani de la punerea în funcţiune a CET-ului, acesta va fi închis definitiv.

,,Estimăm că până joi, 14 aprilie, vechea centrală se va opri iar apa caldă va fi asigurată de noua centrală”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, respectiv construirea noii centrale pe gaz, este unul dintre cele mai importante proiecte ale municipalităţii, atât pentru valoarea foarte mare a proiectului, de 53 de milioane euro, cât şi pentru faptul că are un impact major asupra a peste 140 de mii de cetăţeni şi va reduce semnificativ poluarea. Noua centrală pe gaz va produce atât energie termică cât şi electrică.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut