Întrebări frecvente

Care este programul de lucru cu publicul ?

Suntem la dispoziția dvs zilnic, după cum urmează:

- de luni până joi, intre orele 08:00 - 18:00

- vineri, intre orele 08:00 - 15:30.

a. Cum se stabileste impozitul pe teren intravilan categoria curti constructii Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local?

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută HCL 2.

 

b. Cum se stabileste impozitul pe teren intravilan la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii?

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzuta in HCL in funcție de categoria de folosință și zonă, iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător rangului localității (in cazul municipiului Oradea coeficientul este=5)

 

c. Care este particularitatea impunerii terenului intravilan la persoanelor juridice fata de persoanele fizice?

Ca excepţie, în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se calculează conform prevederilor existente pentru calculul impozitului pe teren înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: • au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură; • au înregistrate în evidenţa contabilă venituri şi cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).

 

d. Dacă in cursul unui an se modifică rangul unei localități, cu ce dată se modifică impozitul pe teren intravilan ?

Cu data de 01 ianuarie a anului urmator.

 

e. Dacă in cursul unui an se modifică categoria sau pozitia unui teren intravilan, cu ce dată se modifică impozitul pe teren intravilan ?

Cu data de 01 a lunii următoare modificării. 

a. Cum se calculează impozitul pe mijloacele de transport?

Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport

În cazul oricăruia dintre autovehicule, excepție făcând mijloacele de transport pe apă, autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone și remorcile, semiremorcile sau rulotele care nu fac parte dintr-o combinatie de autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare stabilita prin HCL funcție de tipul mijlocului de transport și capacitatea cilindrică a acestuia

 

b. De ce trebuie sa inregistrez o masina daca am cumparat-o si vandut-o in aceeasi zi ?

Codul fiscal prevede ca orice persoana ce dobandeste un mijloc de transport trebuie sa se inregistreze in evidentele fiscale in termen de 30 de zile de la data dobandirii indiferent de durata detinerii mijlocului de transport.

Cum se stabileste impozitul pe spectacol?

Cu excepţia discotecilor si videotecilor, impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor. Cota de impozit se determină după cum urmează:

  - în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională, cota de impozit este egală cu 2%;

  - în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a), cota de impozit este egală cu 5%.

 

În cazul unei manifestări artistice sau al unei activităţi distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeţei incintei.

Impozitul pe spectacole se stabileşte pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai suprafeţei incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de consiliul local, astfel:

  - în cazul videotecilor, suma este de până la 2 lei;

  - în cazul discotecilor, suma este de până la 3 lei. Impozitul pe spectacole(videoteci/discoteci) se ajustează prin înmulţirea sumei stabilite cu coeficientul de corecţie corespunzător rangului localității (in cazul municipiului Oradea coeficientul este=5)

a. De ce pe chitanța de plata apare doar un singur nume daca suntem mai multi coproprietari pentru un imobil?

Conform pct. 230 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, contribuabililor coindivizari li se deschide rolul nominal unic dupa cum urmeaza:

  - in cazul mostenitorilor aflati in indiviziune, pe numele autorului succesiunii;

  - in cazul celorlalti coindivizari, in urmatoarea ordine:

    - pe numele celui care efectueaza declaratia fiscala;

    - pe numele celui care are domiciliul in unitatea administrativ - teritoriala respectiva;

    - pe numele celui care are resedinta in unitatea administrativ - teritoriala respectiva;

    - pe numele primului inscris in actul prin care se atesta dreptul de proprietate.

Astfel, ca titular de rol fiscal al unui imobil este trecut numele coproprietarului stabilit potrivit ordinii precizate mai sus, urmȃnd ca pe numele acestuia sã se emitã ȋnștiințãrile de plata si documentele de plata a creantelor bugetului local. Acest lucru nu afecteaza calitatea de coproprietar a celorlalte persoane mentionate in documentele justificative.

 

b. Cum se calculează impozitul pe cladiri in cazul persoanelor fizice?

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii. În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respective. Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimate în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare stabilita prin HCL in functie de natura peretilor si de existenta sau nu a instalatiilor, exprimată în lei/mp. Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă şi suprafeţele scărilor şi teraselor neacoperite. Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate conform alin. (3) cu coeficientul de corecţie corespunzător. In cazul municipiului Oradea coeficientii sunt urmatorii: zona A – 2,5, zona B – 2,4, zona C – 2,3, zona D – 2,2. În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de corecţie prevăzut la alin. (5) se reduce cu 0,10. Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(6), se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după cum urmează: cu 20%, pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă; cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă. În cazul clădirii utilizate ca locuinţă, a cărei suprafaţă construită depăşeşte 150 de metri pătraţi, valoarea impozabilă a acesteia, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1)- (7), se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătraţi sau fracţiune din aceştia. Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează: cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Nu intră sub incidenţa aliniatului de mai sus persoanele fizice care deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală. În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

 

c. Cum se calculează impozitul pe cladiri in cazul persoanelor juridice?

În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabileşte prin hotărâre a consiliului local şi poate fi cuprinsă între 0,25% şi 1,50% inclusiv. Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare. În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică. În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti între: 10% şi 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă; 30% şi 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă.

a. Când incepe executarea silită?

Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.

 

b. Cand inceteaza executarea silita?

Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.

 

c. Ordinea de stingere a datoriilor in cazul executării silite?

  - Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.

  - Creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi creanţele fiscale accesorii, în ordinea vechimii.

 

d. Care sunt modalitatile de valorificare a bunurilor sechestrate?

  - înţelegerea părţilor;

  - vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;

  - vânzare directă;

  - vânzare la licitaţie;

  - alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.

a. Ce creante fiscale trebuiesc evidentiate in certificatul de atestare fiscala?

Conform O.G. 92/2003, Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii.

 

b. Care este valabilitatea unui certificat fiscal ?

Certificatul de atestare fiscala poate fi utilizat de contribuabil pe toata perioada lunii în care se emite.

a. Care sunt termenele de plată ale impozitelor?

Impozitul/taxa pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Impozitul anual pe clădiri, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice sau juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativteritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat. Impozitul/taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativteritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe teren cumulat. Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiaşi unităţi administrativteritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora.

 

b. Care este cuantumul majorarii de intarziere ?

Ordonanța 92/2003 , privind Codul de procedură fiscalã, art. 124^1, menționeazã: “ Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv”

 

c.Cum se sting creanțele fiscale?

Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege. 

 

d. Ordinea stingerii datoriilor?

Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine: -toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii.

 

e. Pȃnã cȃnd beneficiem de bonificație și care este cuantumul ei ?

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clãdiri/teren/auto, datorat pentru întregul an de catre contribuabili, pâna la data de 31 martie a anului respectiv, se acordã o bonificație stabilitã prin hotarâre a consiliului local. Pentru anul 2014 bonificația pentru persoanele fizice este de 10 % iar pentru persoanele juridice de 5%. Dacã un contribuabil deține clãdiri, teren şi auto dar plãteşte integral doar impozitul datorat pentru clãdire, bonificația i se acordã doar pentru clãdiri.

a. Cȃt timp pot sã plãtesc doar jumãtate din minimul unei amenzi dacã pe procesul verbal este specificat “48 de ore ”?

Ordonanța nr. 2/2001 , privind regimul juridic al contravențiilor, art. 28 menționeazã: “ Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute în actul normativ, agentul constatator facând mentiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contraventiilor aceasta posibilitate trebuie mentionata în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep sa curga de la miezul nopții zilei următoare, iar termenul care se sfârseste într-o zi de sarbatoare legala sau când serviciul este suspendat se va prelungi pâna la sfârsitul primei zile de lucru urmatoare.”

 

b. De ce mi se cere sã achit abia acum amenzi primite în anii anteriori ?

Procesele verbale de amenzi sunt introdue în evidențele noastre fiscale imediat ce ne sunt transmise de catre instituțiile abilitate, ȋnsã intervalul de timp de la întocmirea lui și pȃnã la data comunicării acestuia către instituția noastră depinde de fiecare emitent.

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut