25.03.2015
Conform H.C.L. nr. 628/31.07.2014, în data de 10 mai 2015 va avea loc Referendumul local în vederea consultării cetățenilor din municipiul Oradea privind oportunitatea modificării limitei administrative a unității administrativ-teritoriale, în sensul integrării comunei Sînmartin în perimetrul administrativ al Municipiului Oradea. În vederea înscrierii în Lista cuprinzând preşedinții birourilor electorale...
25.03.2015
Vineri, 27 martie 2015, începând cu ora 14.00, în sala festivă ,,Traian Moşoiu", Primăria municipiului Oradea, prin Compartimentul de stare civilă, în baza HCL nr. 68/2008, organizează o nouă festivitate de premiere din anul 2015 a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi care au domiciliul...
25.03.2015
În cursul lunii ianuarie 2015, Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei municipiului Oradea a elaborat un proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare a Municipiului Oradea. În luna februarie, proiectul a fost postat pe site-ul instituţiei, cetăţenii având posibilitatea să trimită prin e-mail sugestii şi propuneri privind regulamentul, iar...
24.03.2015
Viceprimarul Mircea Mălan a prezentat azi, 24 martie 2015, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate pe teren, stadiul reabilitării termice a lotului de 4 blocuri de locuințe din zona str. Mareșal Averescu.Lucrările de reabilitare sunt realizate prin finanțare REGIO, iar la finalul lor, 171 de persoane vor beneficia de...
23.03.2015
Începând cu luna aprilie, Eduard Florea, city-managerul Primăriei Oradea a primit noi atribuții de coordonare a unor servicicii, respectiv Biroul de resurse umane, Serviciul de relații cu publicul, Direcția monitorizare cheltuieli de funcţionare şi organizare evenimente, precum și Biroul de achiziții.Scopul este acela de a îmbunătăți activitatea Primăriei, în special...
23.03.2015
Primarul Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinței de presă de azi, 23 martie 2015 o sinteză a principalelor proiecte de hotărâri, care se vor supune aprobării în ședința extraordinară a Consiliului Local din această săptămână.Astfel, printre proiectele supuse aprobării se va afla și cel privind indicatorii tehnico-economici și analiza...
23.03.2015
City-managerul Eduard Florea a detaliat în conferința de presă de azi, 23 martie 2015, proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 562/2014 în vederea completării Strategiei pentru alipirea Comunei Sînmartin la Municipiul Oradea.Conform acestui proiect, în cazul în care la referendumul din 10 mai cetăţenii se vor pronunţa în...
23.03.2015
Sucursala Bihor a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali (CNASR) a fost recompensată cu premiul pentru cea mai activă sucursală în anul 2014. Premiul a fost oferit în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a II-a, organizată în 17 martie 2015, la Ateneul Român în Bucureşti. Evenimentul a...
23.03.2015
Primăria Oradea organizează în perioada 16 martie - 24 aprilie 2015 campania Curăţenie Generală de Primăvară.Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 429 din 28 mai 2009, asociaţiile de proprietari au obligaţia să întreţină spaţiile verzi, gazonul şi plantele florale din perimetrul imobilelor în care locuiesc pe suprafaţa specificată în procesul verbal...
23.03.2015
În perioada 01.03.2015 - 20.03.2015, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal au desfăşuratpe raza municipiului Oradea activităţi de verificare şi control în ceea ce priveşte respectarea prevederilor Legii nr. 50/1999 - privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, a prevederilor Legii nr. 185/2013 - privind amplasarea...